Cseke vrea sa nu se mai fure in sistemul sanitar de stat

Cseke vrea sa nu se mai fure in sistemul sanitar de stat
Bihoreanul Cseke Attila, senator şi ministru al Sănătăţii româneşti recunoaşte oficial ceea ce a constatat de când conduce sistemul sanitar de stat: se fură în Sănătate.

Înainte cu două zile de declaraţia pe cât de plastică, pe atât de reală a reprezentantului FMI, care compara Sănătatea românească cu o maşină poluantă ce consumă mult prea mult, Cseke a anunţat că Guvernul îi dă mână liberă la stoparea fraudelor din sistem. Astfel, printr-un proiect pe fonduri structurare, la Ministerul Sănătăţii se va forma un compartiment special de Audit şi Control, cu reprezentanţi în fiecare direcţie sanitară din ţară. Aceştia vor avea ca misiune depistarea fraudelor de orice fel din sistem, de la achiziţii publice, la externalizări etc. Compartimente de Audit şi Control există şi acum la casele de asigurări şi direcţiile sanitare din ţară, dar acestea nu au reliefat mari fraude în sistem în ultimii ani.

Înainte cu două zile de compararea Sănătăţii cu o maşină poluantă, Cseke spune stop. Că se fură în sistemul sanitar românesc de stat – a recunoscut oficial, săptămâna trecută, chiar ministrul Sănătăţii, bihoreanul Cseke Attila.

Integritate

Înainte cu două zile de declaraţia reprezentantului FMI în România, care asemuia sistemul sanitar românesc cu o maşină veche ce consumă prea mult, ministrul Cseke a anunţat că Guvernul a aprobat ca la nivel de minister să se organizeze “un compartiment de integritate care va avea ca scop identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc”.

În acest compartiment vor lucra angajaţii de la Audit şi Control din cadrul ministerului, care vor avea ca sarcină principală verificarea achiziţiilor publice realizate din Sănătate, dar şi a externalizărilor şi a altor aspecte din zona plăţilor informale. “Încă de anul trecut avem în vedere organizarea unui astfel de compartiment. În Sănătate, este nevoie de constituirea unui grup de experţi pe probleme legate de corupţie şi fraudare a achiziţiilor publice”, a declarat ministrul Cseke.

Pe fonduri

Ca să depisteze însă furturile din Sănătate, Cseke spune că a întocmit un proiect cu finanţare din fonduri structurale, în valoare de trei milioane de euro. Prin acest proiect (“Buna guvernare prin integritate şi responsabilitate în sistemul de sănătate”), Cseke urmează să realizeze un fel de reţea de control naţională, ce va avea experţi în depistarea fraudelor din Sănătate la nivelul fiecărei direcţii de sănătate publică.

În timpul unei vizite la Jurnal bihorean din urmă cu circa un an, bihoreanul Cseke relata că, în afara gestionării deficitare din anumite puncte în sistemul sanitar, ştie şi de realizarea dubioasă a unor proceduri şi vorbea chiar şi de unele presiuni în sistem.

Maşină stricată

Vineri, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional, a caracterizat tranşant figura sistemului sanitar românesc din 2011, în faţa membrilor din Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor: “Este o maşină veche, poluantă, care consumă 30 de litri la suta de kilometri, iar guvernul îi bagă în rezervor numai 25 de litri. România are nevoie de o maşină nouă, nepoluantă şi eficientă, care să consume măcar sub 20 de litri de carburant la 100 km. Maşina veche mai are o problemă – pierderile de carburant. Stopaţi pierderile ca maşina să funcţioneze până la sfârşitul anului, iar din 2012 vă trebuie neapărat o maşină nouă”.

Compartimente de Audit şi Control există şi în prezent la nivel de casă de asigurări şi direcţie sanitară. Rămâne de văzut dacă Cseke va putea stopa fraudele din Sănătate cu noua formă de control.

 O.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase