Era nevoie de minimum 5,5 milioane de români la urne, pentru redifinirea căsătoriei în Constituție. Însă până duminică la ora 19, doar 3,6 milioane de români din țară și din străinătate votaseă, conform datelor transmise de BEC. În acest peisaj de absenteism masiv, județul Bihor a fost, totuși, unul dintre județele cu cea mai mare prezență la vot, după județele Suceava și Dâmbovița. În Bihor, până la ora 19 votaseră 134.192, adică 26,7% dintre cetățenii cu drept de vot.
Apelul liderilor politici și a capetelor bisericești nu a fost îndeajuns pentru a mobiliza lumea la vot, în sensul înlocuirii sintagmei de soți, cu cea de bărbat și femeie, în definiția căsătoriei, așa cum apare ea în Constituție. În ciuda faptului că este pe agenda Parlamentului spre legiferare, căsătoria între persoane de același sex nu este văzut de români ca un subiect care să-i preocupe, considerând că nația are alte probleme mai importante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!