Cu toate ca numarul autorilor a ajuns la concurenta cu cel al cititorilor, aci, printre provincialii tai, nu se publica volume inutile. Nu se mâzgalesc, pur si simplu, pânze. Se practica doar îngaduinta suprema, zâmbetul tipografic, periatul simezelor. Respiri doar printre acumulari neverosimile de encomioane. Cea mai marunta scama literara e privita si comentata cu sobrietatea unui gest ritualic. Fiindca, se-ntelege, masele largi de oameni ai scrisului sunt sustinute de un numar pe masura de revistute, revistele, revistase. Al caror unic rost e sa nu aiba dubii. Toti scriitorii despre care scriu aceste reviste sunt la per tu cu eternitatea. Cu trei sire tâmpe poti muri linistit: cultura româneasca nu te va uita.
Numai politica, si niciodata valoarea, îi poate desparti pe oamenii de cultura aci, printre provincialii tai. Succesul îl poti practica en detail doar când amicii au umplut primariile sau consiliile judetene. Atunci se vor gasi întotdeauna bani pentru manifestari „de anvergura”, „de succes”. Bani pentru carti si sarbatori pompoase. E, în asta, un alt paradox: atunci când se manifesta pur si simplu ca scriitor român, când nu face parte din masele largi de oameni ai scrisului, poetul ori prozatorul e privit drept un amarât care cerseste mereu bani, nu face nimic iar în nouazeci la suta din cazuri mai e si betiv. Când însa devine chip vopsit de folosinta politica, dintr-un artist al foamei ajunge pe nesimtite obiect de pret. Si-atunci, cum sa-ti permiti sa ratezi daca dom’ primar te roaga sa n-o faci? Ar fi o dovada limpede de lipsa de patriotism sa ratezi când tara îti cere sa fii poet genial.
Prozator cu spirit înnoitor. Pictor de talie europeana. Te lasi sarbatorit si îi sarbatoresti pe toti ceilalti, fara osebire.
Ce poate fi mai înaltator decât o multime adunata în cinstea ta? Cantina Primariei a fost maturata în graba. Parfumul ieftin al cuconetului cultural îl niveleaza pe cel al mâncarii de mazare. Un poet emotionat vorbeste despre un alt poet si mai emotionat. Primarul îi înmâneaza o diploma. E prima farâma de eternitate, pe care nevasta o va atârna de peretele sufrageriei. În provincie, mii de eternitati înramate atârna de peretii sufrageriilor. Proaspatul nemuritor multumeste tuturor: primarului, prietenilor, sotiilor prietenilor, dar mai cu seama unui anumit patron care, cu aceasta ocazie, i-a daruit un costum nou-nout. A primi un costum gratis e visul oricarui mânuitor de condei. Dupa ceremonie, costumul va sta zile în sir la aerisit. Mirosul de cantina s-a impregnat rapid în el. Mirosul nu-l va mai parasi însa niciodata. Aci, printre provincialii tai, eternitatea miroase a sufertas. Nemurirea are iz de cantina a saracilor.
Tocmai de aceea nu îti e îngaduit sa ratezi într-un asemenea mediu. Ai parea un nesimtit care ia în balon pe toata lumea. Un grosier. Un mârlan. Un atentator la echilibrul cosmic. Exista, aci, printre provincialii tai, oameni politici care aduna trofee de vânatoare. Tot ei simt nevoia, din când în când, sa-si atârne la toaleta si în biroul senatorial capete de scriitori. Si împaierea e o forma de nemurire, pâna la urma.
Monica Seres
