Dacă am repertoria albumul cu dezamăgiri flagrante, foarte lesne am ajunge la concluzia că, în bună măsură, ele se recrutează din sfera prieteniilor avortate spontan sau după chinuitoare agonii. Caragiale a avut o intuiţie formidabilă, iar personajele sale vorbesc exclusiv de amici sau amice, de legături umane ce admit aproape natural trădarea, adulterul sau conspiraţia. Este natural să ai amici, cam la fel cum este cu totul patologic să ai prieteni.
În privinţa politicii, cei 17 ani de antrenamente democratice pe tăpşanul vieţii publice româneşti au invalidat orice tentativă de proiect întemeiat pe prietenie sau morală. În două sau chiar trei rânduri s-a recurs la amiciţie, în speranţa în care o construcţie politică autohtonă ar putea avea premisele valide în alianţe sau coaliţii. Efectele au fost devastatoare.
Naţia a asistat, ca proasta, la un continuu delir întemeiat pe retorici candide, când de fapt aliaţii se muşcau de varice şi-şi trăgeau la mir, într-un război cotropit de ură, resentimente şi frustrări. Un astfel de episod grotesc tocmai se consumă. Alianţa „DA” a ajuns la apogeul neputinţei de-a întemeia în politica românească amiciţia. Tot episodul cu privire la baletul din jurul ministerului economiei, oferit democraţilor după ce a fost emasculat de acel departament ce asigura potenţă corupţiei şi făcea posibilă hrănirea cu ciolane a clientelei – participaţiile statului fiind trecute, peste noapte, la AVAS – refuzul democraţilor de a-l mai prelua a adus în lumină temeiul pe care este aşezată politica în România.
Ultimii care mai credeau, dintr-un exces de inocenţă, că politicienii noştri au măcar cât este negru sub unghie aplicaţie pentru interesul public sau naţional, sunt în situaţia să-şi revizuiască drastic iluziile. Interesul se află strict la purtător.
Dar şi la Bihor nasc monştri! Alegerile de la Auşeu, desfăşurate chiar ieri, au avut un preludiu demn de toată jena. O oarecare localitate dintr-o ţară oarecare a ieşit la rampă! Democraţii şi liberalii au ajuns la gesturi de ostilitate extremă. Doi agenţi electorali democraţi au fost sechestraţi, vineri seara, după propriile mărturii, duşi la Poliţia din Aleşd şi „popriţi” de către chiar candidatul liberal pentru funcţia de primar şi-un consilier judeţean.
Nostimă aventură, penibili actori! Tot pocinogul nu este decât un jalnic puseu de „amiciţie” politică. Liberalii şi democraţii dovedesc încă o dată la ce poate duce ura de moarte deghizată în prietenie de vitrină. Comportamentul lor nu diferă cu nimic de acela al ţoapei, iar felul cum înţeleg să administreze puterea îi descalifică, până la nivelul chivernisirii unui aprozar privat, cu doi patroni zarzavagii.
Mă uit la Tăriceanu şi îmi face impresia că este starostele unei ceaprazerii de pe Lipscani. Adulmecă muşteriii şi-şi înghesuie prin colţuri fecioara de prăvălie. Nici Boc nu pare mai breaz. Cel mult, îl văd în ipostaza dansatorului de laslău, la o nuntă în Căminul Cultural din Apahida, confundându-l mereu, dar nu fără un oarece temei, pe naş cu mirele. Toţi ceilalţi nu sunt decât calfele celor dintâi: năuci, insolenţi şi hapsâni – cohorte de muşte verzui pe îndestulătoarea balegă naţională.
Se hrănesc şi zumzăie febril, spăimoşi la singura viziune apocaliptică: se termină mandatul înainte să se uşte balega. Din când în când, roiesc şi se aşează pe o alta, mai proaspătă, suculentă, uriaşă. În faţă, bălţata românească merge spre nicăieri – diareică, blajină, cu ochii cât Mioriţa.
Florin Ardelean
