În resuscitatul scandal al icoanelor în scoli nu e neaparat vorba
despre o nepotrivire a simbolurilor crestine într-un spatiu atât de
prozaic cum e clasa, ci de ceva mult mai meschin si, în ultima instanta,
mult mai ipocrit.
„Nouvorba”, sugestiva definitie data de Orwell limbajului corect,
e deja palpabila si în spatiul românesc. Nu mai ai voie, fereasca
Dumnezeu!, sa spui „orb”, ci „nevazator”; nu „analfabet”,
ci „nestiutor de carte”; nu „handicapat”, ci „persoana
cu dizabilitati” etc. În afara efectelor perverse de schingiuire
a limbii si de atribuire a unei conotatii infamante unor cuvinte originar inofensive,
aceasta fandoseala de sorginte americana are si repercusiuni asupra mentalitatilor.
Fatarnicia nu ramâne la nivelul limbajului, ci prolifereaza în atitudini
civice de o monstruoasa copilarie.
Sigur ca scoala nu e biserica. Ba mai mult, sa aduci într-o periculoasa
proximitate imaginea divinului si cea a scolii doldora de spagi, de profesori
senili salivând excitati în fata decolteului unei eleve, e aproape
o blasfemie. În schimb, argumentul noilor politai ai gândirii te
lasa perplex. Nu ai voie cu icoane în scoli pentru ca, vezi dumneata,
copiii apartinând altor culte s-ar simti jigniti, oprimati si li s-ar
interzice, astfel, dreptul de optiune. E ca si cum ai spune ca un banner, privit
involuntar la semafor, ti-ar viola dreptul de a alege si te-ar aduce în
pragul apoplexiei! Si asta nu la maturitate, ci în cea mai pura si oarecum
ignoranta vârsta a copilariei!
Dupa admirabilul proiect ceausist de darâmare a bisericilor pentru a
construi falnice blocuri muncitoresti, noul comunism de rit american, camuflat
sub inofensiva sintagma a „corectitudinii politice”, îsi propune
sa împlineasca maretele vise de a suprima total spiritul, acest detestabil
moft burghez. Daca ar deschide putin ochii, aparatorii vajnici ai flagelului
postmodern de relativizare absoluta a canoanelor ar observa ca ei contribuie,
într-o veselie apocaliptica, la pervertirea sensului democratiei. Nu spune
nimeni ca o tiranie a majoritatii e democratica, dar parca nici instituirea
unei tiranii, cu nimic mai benefica!, a minoritatii nu miroase a Tocqueville.
Într-o tara în care peste 80% din populatie se declara ortodoxa,
pastrarea simbolurilor crestine în scoli e doar un exercitiu de normalitate,
tot mai greu identificabila în haosul institutionalizat si în pretentiile
enorme ale simbriasilor corectitudinii politice.
La fiecare început de septembrie, majoritatea scolilor nu au înca
autorizatiile sanitare în regula. De aceea, sa vrei sa scoti si icoana
din scoala e un semn ca, dat fiind aspectul insalubru al institutiei, evacuarea
spiritului se impune de la sine. E just: într-un loc ce miroase nelinistitor
si seamana izbitor cu un closet public, recursul la divinitate poate parea usor
nepotrivit…
Dan-Liviu Boeriu
