15. iulie 2007 14:00; Reactualizat la: 15.07.2007 14:00


Blândeţea şi brutele

Iată că torporile verii au adus un nou elan în politica românească. Se poartă reconcilierea, dar şi estetica vorbelor blânde. Ce i-o fi făcând atât de umani pe siniştrii noştri politicieni?

Vijeliile, grindina, miriştile incendiate, şocul trecerii de la aerul condiţionat la vipie? Greu de dat un răspuns.

Bogdan Olteanu acest liberal gracil, uns bine cu alifiile levantului, declara într-o emisiune tv, nici mai mult, nici mai puţin, decât că treaba preşedintelui Băsescu este de a „vorbi frumos”, că de aceea l-am ales. Parcă şi aud, dintr-o încăpere a Cotroceniului, un „Hă-hă-hă-hă-hă” ce bubuie până înspre staţia de metrou din Izvor. Vom mai transpira în multe canicule până să ne audă urechile, din partea suspendatului, propoziţii de genul: „Prea distinsă domnişoară ziaristă, cu aer de ţigăncuşă şăgalnică şi miros de levănţică marca Paco Rabanne”, din simplu motiv că, pe mare fiind atâţia ani şi ani, preşedintele nu a aprofundat manualul de bune maniere şi nici nu a scris elegii către târfele din porturile la Marea Nordului, în lungile perioade ale diverselor abstinenţe ce i-au pus la grea încercare cugetul, dar mai ales simţurile.

Cu toate acestea, preşedintele Camerei Deputaţilor, intrigantul Bogdan, nu mi se pare cu nimic mai breaz decât Traian, chiar dacă a trăit eminamente pe uscat şi se extrage dintr-o familie în care a văzut nu doar opere complete din Marx, Engels sau Lenin, ci şi ediţia critică a romanelor lui Stendhal, în franceză, sau scrierile lui Marc Aureliu.

Cu tot acest beckground livresc, zâmbetul lui subţire pare cu mult mai vicios şi suspect, iar comportamentul trădează etica de gigolo, atât de bine studiată şi aplicată în lumea liberalilor dedaţi, şi în politcă, la voluptăţi împotriva naturii.

Concordia este cuvântul de ordine scos de la naftalină şi de PSD.

Marian Vanghelie, această dovadă antropomorfă a faptului că, într-un viitor previzibil, urangutanii vor putea buchisi primele cinci litere ale alfabetului chirilic fără migrene şi angoase, ei bine, „cel ce este” a renunţat să mai ceară suspendarea lui Vasile Dâncu şi Victor Ponta. Filosofând pe marginea violenţei conjugale, Marian a propus o nouă morală în politică, admiţând că duşmăniile nu trebuie să ţină o viaţă, la fel cum certurile din bucătrie nu se cuvine a compromite tandreţurile din dormitor (staţi liniştiţi, nu a zis chiar aşa – am parafrazat!).

De fapt, reconcilierea la vârfurile gânditoare ale social-democraţilor vizează ceva de mult mai mare amploare: Bucureştiul şi Clujul, cei doi poli ai politicii de stânga au decis să-şi consume, pe mai departe, concubinajul. Mircea Geoană şi Ioan Rus au dat o fugă până în Piaţa Independentzi, pentru un pupic ceremonios, cu salivă.

La fel cum niciodată sângele apă nu se face, ei bine, nici interesul nu poate să decadă în aşa fal încât să devină doctrină. Pesediştii au învăţat într-un timp record care sunt avantajele enorme ale aberaţiei de a fi la putere, mimând logoreea de opoziţie: îţi saltă alţii desagii în cotigă, timp în care tu ai răgazul să faci ochi dulci măgarului. Pe Dâmbiviţa sau pe Someş, politica a încetat demult să mai fie arta compromisului.

Dimpotrivă, ea este, cu deosebit folos, în văzut tuturor şi stereotipic,  boala compromiterii. Sunt însă, mici momente de antract, în care scandalul etern îşi cere contrapunctul. Nu pentru că reconcilierea ar fi o valoare, ci numai pentru a da o şi mai mare opulenţă desfrâului.

Cel ce declara despre sine că ar fi un „sceptic dezlănţuit”, nota faptul că a avea „caracter” înceamnă a fi capabil de cruzime. Ce cruzime mai mare poţi suporta pe aşa călduri decât aceea de a constata că până şi duhul blândeţii a fost violat de brute?

 

Florin Ardelean


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren