Aceasta nu este o afirmaţie a lui Marian Vanghelie, înregistrată pe reportofon de un ziarist năuc, în Piaţa Matache, la taraba cu leuştean. Avem şi noi, pe Crişul Repede, oligopoliticienii noştri de serviciu. Ceea ce aţi citit în capul acestui „Insectar” este o declaraţie politică, la ultima conferinţă de presă convocată, joi, la sediul PSD, purtând monograma „M.B”. Adică Mihai Bar. Nimeni altul decât liderul filialei Bihor a celui mai important partid din Opoziţie, până mai deunăzi chiar din România. Niciodată nu l-am suspectat pe domnul Mihai Bar de capacităţi intelectuale care să-i deranjeze metabolismul, de incursiuni în abstract atât de asidue încât să-i provoace sughiţuri incontinente, bufeuri irepresibile, cefalee ori, Doamne fereşte, mici disfuncţii în dinamicile sexuale ale răsfăţului libidinal. L-am ştiut un brav om din popor, un Narcis ce-a făcut furori, illo tempore, la chermezele din Răbăgani, iar din cauza transpiraţiei a provocat mici disfuncţii odorifice. Un om căruia epiderma i se încreţeşte pe frunte dintr-un orgoliu biologic, nicidecum dintr-o vanitate rebelă a meditaţiilor fără răspuns metafizic. De altfel, chiar ultima parte a declaraţiei halucinante îi conferă acest statut, de om al simplităţii tautologice. „A fura pe faţă, fără nici o neruşinare” înseamnă, în raport cu regula dublei negaţii, din logică, a fura cu ruşine, ceea ce este un oximoron! Dar să nu căutăm pricină acolo unde, nefiind ceva, nici Dumnezeu nu cere!
Chiar aşa! Nici nu plecă bine din filială liderul, altfel un intelectual ce nu prea ştiu ce caută pe tăpşanul cu cornuţi social-democraţi, că domnul Bar s-a şi pus pe panseuri în suc polemic, confundând ambrozia cu Frutti fresh. Carevasăzică, guvernările pesediste s-au remarcat printr-o hermeneutică a minciunii, glorificate de ştiinţa ducerii cu preşul, de laborioasele strategii ale ipocriziei, fiind încununate de ştiinţa eminamente erotică a amăgirii. Bravi bărbaţi a avut naţia, iar noi n-am ştiut să-i ocrotim, să le dăm ovăz şi să-i priponim la staulul cu jăratec. Ei, dar performanţa cu adevărat herculeană, enunţată de cel mai frumos dintre ficiorii Bihorului, abia acum urmează a fi punctată: PSD-ul a furat cu carte! Niciodată nu l-am auzit pe domnul Bar rostind o frază atât de profundă. Rămâi interzis! Să ştii să furi cu carte! Iată unde stătea arta guvernării, la români. Şi acum am frisoane de admiraţie, aproape că nu pot pătrunde cu gândul această sintagmă ce va rămâne pentru almanahul cinismelor eterne într-un alcov al spuselor de referinţă. Regret enorm că nu am fost de faţă, să văd şi zâmbetul ce-a însoţit zicerea, expresia chipului învăluit în aura barocă a neroziei, micul spasm al fericirii instalate după o reuşită memorabilă. Cred că şi Emanuil Gojdu, aflat atât de ţeapăn în preajma sediului PSD, a avut un vag puseu epileptic, fisurând soclul ce-l ţine, solemn, în fastuoasa atmosferă.
Guvernările de coaliţie au forţat graniţele expresionismului. Ele au părut, şi chiar au instaurat o tradiţie a scandalurilor la dispoziţia jubilativă a presei. Acest spectacol, de atâtea ori repulsiv, a fost şi este încă de-o mie de ori mai preferabil aranjamentelor sordide, furtişagurilor endemice, împărţelilor în clandestinitatea bine protejată a jafului naţional. Maeştri ai lăcomiilor obscure, pedesereii naţionali au ştiut să mintă profesional şi să fure erudit, în ermetismul întunericirii. Măcar pentru că a recunoscut aceste vituţi ale tranziţiei, acest Agamiţă Dandanache al social-democraţiei de Crişul Repede merită recunoştinţa publică. Să ne trăieşti, coane Mişule! Muzica – să cânte fanfara…
Florin Ardelean
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
