Sa fie în acte cît mai ridicata, chiar daca trisam la masuratoare.
Nu importa baza economica. Nu mai tine nimeni cont ca avem un pensionar pentru
fiecare salariat. S-a vazut clar, la ultimul referendum, ca pensionarii voteaza.
Ca, într-un plictis general, sunt singurii care se mai înghesuie
la vot. Cîstigi pensionarii – ai cîstigat alegerile. E, aci,
un lucru tragic.
Destinul acestei tari risca sa fie hotarît de oameni care nu mai au
nici un destin. Pe viitorul României sa-si puna amprenta, decisiv, oameni
care nu mai au nici un viitor. Suna cumplit, dar asta e! La una dintre manifestatiile
revendicative organizate de pensionari un domn de vreo 70 de ani tipa din toti
rarunchii: Tara asta arata asa cum arata datorita muncii actualilor pensionari.
Nici nu stia cîta dreptate are. Lasitatea lor ne-a facut sa ne despartim
de comunism ultimii în Europa, doar la spartul tîrgului. Frica lor
l-a tinut atîtia ani în fruntea statului pe Ion Iliescu. Spaima
lor de schimbare ne-a pricopsit cu capitalismul experimental de tip PSD, un
amestec între ciordeala si diplomatie, între furtul din buzunare
si pomana electorala.
Miron Beteg
Pute a alegeri. Chiar pute! Sunt aduse în fata cadavre politice de genul
PNTCD sau Emil Constantinescu. Partidul National Liberal e în plina descompunere,
PSD înca miroase a afaceri necurate. Tara întreaga se descompune
sub acest soare naucitor. Toate gunoaiele vîrîte sub pres ani de
zile au intrat în putrefactie. Anul electoral ar trebui sa fie, pîna
la capat, un an normal. Cu plictisul lui, cu entuziasmul lui.
Cu glumitele ieftine si badaraniile de mahala. Însa într-o tara
în care falsa delicatete a primului ministru (dupa ce a reusit sa puna
pe nasalie un partid important) se razboieste cu grobianismul, incultura si
mucii aruncati pe covoarele importate din Persia ale „baronilor locali”
de tipul razgîiatilor PD, alegerile sunt o chestiune de viata si moarte.
Viata si moarte economica, e drept, fiindca nu merita luati în considerare
cei care au de ales între un loc în Parlament si unul în puscarie
sau la casa de nebuni.
Oricît am racni imnul de stat, oricît ne-am înveli cu tricolorul
românesc ca într-o camasa de forta, oricît am practica retorica
identitatii nationale, oricît ne-am consuma energia construind muzee în
care sa expunem cioburi de oale din care a baut Decebal, miza noastra cea mare
ramîne înnamolita undeva în preajma lui Boc, Vanghelie, Mazare
ori Crin Antonescu. Tocmai de aceea si anul electoral va îmbraca hainele
lui Boc, va vorbi ca Vanghelie si va fi smecher precum Mazare. Pentru oamenii
nostri politici, un an electoral nu înseamna decît diferenta dintre
detestare si devotament. Dintre ura si periatul protocolar.
Presedintele Basescu face eforturi pentru a nu fi canonizat. Cu toate astea,
discursul pro-presedinte (la care exceleaza Catalin Avramescu si Traian Ungureanu)
nu e cu nimic mai penibil decît cel împotriva sa. Suntem foarte
vioi ocupîndu-ne de lustratie si pensionari. Oamenii acestia au, într-adevar,
dreptul la o viata decenta. Cu toate astea, ar trebui sa simta cînd sunt
mintiti, cînd sunt manipulati, cînd sunt folositi. Razboiul punctului
de pensie, în conditiile economiei Românesti, se poate transforma
dintr-o gluma electorala într-o gluma sinistra. Atîta minciuna poate
scoate, cu rînjet european, chiar România la pensie.
