Presa abundă de dezvăluiri despre afacerile oneroase ale multor personaje „politice” de la nivel central şi local, trezite după revoluţie în aceste ipostaze şi care îşi tot sporesc averile exorbitante – din salarii şi din afaceri cinstite (mai ales cu bugetele publice), că doar au acces la informaţii de piaţă confidenţiale, dacă nu chiar ei înşişi aprobă investiţii, privatizări şi alte contracte ce nici n-au auzit de conflictul de interese.
Dar nu se întâmplă nimic, nici o anchetă ce ni se mai arată uneori la televizor câteva zile nu e dusă la sfârşit, nimeni nu e de vină, iar pierderile trec la datoria publică (adică a noastră, a tuturor). Aceleaşi specimene de succes (personal) candidează periodic ca vulturii pe cadavrul încă suculent al bugetului la care le dau acces funcţiile în care îi votăm. Prea mulţi votanţi de rând revin la prima dragoste, dezamăgiţi şi mai mult de noua putere. E omenesc să idealizezi trecutul, uitând părţile lui nasoale, dar să perseverezi în greşeală e diavolesc. Câteva seturi de figuri legate prin gheşefturi, nu prin doctrine, au acaparat scena politică, reducând drastic posibilitatea noastră de a alege. De unde să apară conducătorii morali şi corecţi?
Ca să înţeleagă şi politicienii: e ca şi când un antrenor ar fi păstrat în funcţie sau ar fi readus periodic, deşi nu obţine rezultate mulţumitoare. Aceiaşi dresori politici fac cu schimbul, ca în rotaţia cadrelor a lui Ceaşcă. Profitând de muşcăturile la vârf dintre grupurile de interese din jurul puterii, a căror împărţeală pe bani grei n-are nici o legătură cu viaţa noastră, PSD iese din letargie şi cere suspendarea preşedintelui, făcându-şi campanie electorală pentru apropiatele alegeri pentru Parlamentul European. Şi unii iau de bun acest demers al partidului condus de Mircea Geoană, cel pe care Iliescu îl numea prostănac.
Fostul ambasador în SUA are prieteni sus-puşi, căci e împins în faţă în ciuda gafelor sale. Săptămâna trecută a răspuns aşa la întrebarea dacă sunt prea mulţi ofiţeri de informaţii: „Nu ştim câţi suntem, în primul rând”. Gura păcătosului adevăr grăieşte. A cerut desfiinţarea CSAT printr-o lege, dar asta nu se poate face decât prin modificarea Constituţiei, şi a citat „Alice în ţara minunilor”, carte scrisă (după el) de atletul Carl Lewis, nu de Lewis Carroll.
Când candida la Primăria Bucureştiului nu ştia în ce sector e platforma Măgurele, care de fapt e în Ilfov, iar la Turnu Măgurele, pe malul Dunării, a zis că se află „în inima grânarului ţării”. Unui pensionar disperat căruia îi venea să se sinucidă a început să-i răspundă aşa: „Mai aveţi puţină răbdare”. Alta: „Când vorbim de un parlament unicameral nu înseamnă că vorbim neapărat de o singură Cameră, ci şi de o a doua Cameră, a reprezentanţilor regionali”.
Acest domn şi cei care-l mai cred vor să-l suspende pe preşedintele ţării. Concluzia? Un alt panseu al său: „Am decis să trecem la acţiune, să ne întoarcem la menirea fundamentală, cea de partid de opoziţie”. Aşa să-i rămână numele.
Adrian Gagiu
