Cea veche, cetatea, parcă ar vrea, ca o soră a lui Icar şi Dedal, singură, să zboare, să se salte, triumfătoare, din inerentele-i ruine. Acest poet de talent indiscutabil, foarte prolix, se prezintă acum la peste douăzeci de volume de poezie şi de proză, autor, recent, aproape desăvârşit, al unul dicţionar, „Oameni din Munţii Apuseni” (Editura „Altip”, Alba Iulia), cu bătaie lungă, dacă ajunge până în urbea Binşului.
În acest dicţionar am fost plasat şi eu, poet locuitor al oraşului Nucet, timp de peste treizeci de ani, un „liricoidal” drept ca paltinul, atunci, aş zice, cam scărpinat pe ceafa şi în scăfârlie, încât citind cele scrise despre mine, mi-a venit un microleşin, urmând unei rarisime plăceri… Nu-i nici un bai. Nu se zice, lăudaţi pe Domnul?… Sau şi mai şi: „Am trăit, m-am lăbărţat, / fie Domnul lăudat!…”. Subtitlul sună aşa: „Dicţionar fără sfârşit”.
Mai subtil şi mai abil decât dicţionarul lui Stelian Vasilescu, „Oameni din Bihor”, unde eu sunt omis cu fotografia de pe copertă (o veche poliţă, ţigăneşte rezolvată!). Senzaţional: poetul Ioan F. Pop, într-un articol, a glumit serios, cum că el îşi dă demisia din dicţionarul lui Stelică…! Cert este că un dicţionar trebuie musai să fie alcătuirea unui scriitor muncitor neobosit, „jumătăţile” sunt cu desăvârşire excluse: nimic fără talent, nimic fără Dumnezeu… Nu mă pot abţine, prieteneşte, totuşi, să nu „consemnez” faptul precum că Ion Mărgineanu, în dicţionarul său, nu s-a ferit să-şi facă „partea leului” (cel în patru labe, că al nostru sare într-un picior!), parte a leului (nu chiar ca Stelian Vasilescu!) în aproape patru pagini…
Precizez că mă gândesc la faptul următor: Ion Mărgineanu merita a-şi fixa activitatea, aceasta fiind vastă, desfăşurată cu talent şi multă energie. Ani buni a publicat în toate revistele republicane, a fost consilier la Cultura Albei Iulii, iar în prezent director (cât de lung este titlul de la această instituţie, în toată ţara, că mă ameţesc şi după minunata apă a izvoarelor bihorene).
Cât despre poezia acestui poet deosebit, ea s-a derulat, de la un volum la altul, proaspătă, cu abilitate ferită de căpcăunul care dirijează manierismul: „Palma ţăranului / tot mai mult pom de iarnă / floare / cu cinci petale” (Decembrie). Ion Mărgineanu, un creator de poezie modernă şi un călduros prieten al poeţilor, un Om cult şi închinător la înfăptuirile nobile.
Ion Davideanu
