13. noiembrie 2006 17:32; Reactualizat la: 13.11.2006 17:32


Cu talent şi multă energie

Profesor de rusă şi română, poetul Ion Mărgineanu, venit de pe alte meleaguri, de la Aiud, a profesat în oraşul Sebiş, din fosta „regiune Crişana”, având drept capitală (stoliţa!) cetatea noastră veche şi nouă, Oradea.

 (2 comentarii)

Cea veche, cetatea, parcă ar vrea, ca o soră a lui Icar şi Dedal, singură, să zboare, să se salte, triumfătoare, din inerentele-i ruine. Acest poet de talent indiscutabil, foarte prolix, se prezintă acum la peste douăzeci de volume de poezie şi de proză, autor, recent, aproape desăvârşit, al unul dicţionar, „Oameni din Munţii Apuseni” (Editura „Altip”, Alba Iulia), cu bătaie lungă, dacă ajunge până în urbea Binşului.

În acest dicţionar am fost plasat şi eu, poet locuitor al oraşului Nucet, timp de peste treizeci de ani, un „liricoidal” drept ca paltinul, atunci, aş zice, cam scărpinat pe ceafa şi în scăfârlie, încât citind cele scrise despre mine, mi-a venit un microleşin, urmând unei rarisime plăceri… Nu-i nici un bai. Nu se zice, lăudaţi pe Domnul?… Sau şi mai şi: „Am trăit, m-am lăbărţat, / fie Domnul lăudat!…”. Subtitlul sună aşa: „Dicţionar fără sfârşit”.

Mai subtil şi mai abil decât dicţionarul lui Stelian Vasilescu, „Oameni din Bihor”, unde eu sunt omis cu fotografia de pe copertă (o veche poliţă, ţigăneşte rezolvată!). Senzaţional: poetul Ioan F. Pop, într-un articol, a glumit serios, cum că el îşi dă demisia din dicţionarul lui Stelică…! Cert este că un dicţionar trebuie musai să fie alcătuirea unui scriitor muncitor neobosit, „jumătăţile” sunt cu desăvârşire excluse: nimic fără talent, nimic fără Dumnezeu… Nu mă pot abţine, prieteneşte, totuşi, să nu „consemnez” faptul precum că Ion Mărgineanu, în dicţionarul său, nu s-a ferit să-şi facă „partea leului” (cel în patru labe, că al nostru sare într-un picior!), parte a leului (nu chiar ca Stelian Vasilescu!) în aproape patru pagini…

Precizez că mă gândesc la faptul următor: Ion Mărgineanu merita a-şi fixa activitatea, aceasta fiind vastă, desfăşurată cu talent şi multă energie. Ani buni a publicat în toate revistele republicane, a fost consilier la Cultura Albei Iulii, iar în prezent director (cât de lung este titlul de la această instituţie, în toată ţara, că mă ameţesc şi după minunata apă a izvoarelor bihorene).
Cât despre poezia acestui poet deosebit, ea s-a derulat, de la un volum la altul, proaspătă, cu abilitate ferită de căpcăunul care dirijează manierismul: „Palma ţăranului / tot mai mult pom de iarnă / floare / cu cinci petale” (Decembrie). Ion Mărgineanu, un creator de poezie modernă şi un călduros prieten al poeţilor, un Om cult şi închinător la înfăptuirile nobile.

Ion Davideanu


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren