În realitate, sărbătoarea e un moment convenţional pentru a ne face o invitaţie la calm şi pace interioară, la regăsirea unui sens. Acum, sărbătorile au devenit un spectacol gălăgios al risipei şi ornamentelor, de care comercianţii profită ca de obicei, inducând febra nebunească a cumpărăturilor.
Într-o societate normală (adică adecvată normelor, care nu pot fi decât ale adevărului dacă sunt demne de acest nume), sărbătoarea întreţine relaţia cu Dumnezeu, menţine coeziunea comunităţii şi o pune în acord cu puterile supraumane (că doar n-om fi noi buricul infailibil al Pământului). Sărbătoarea opreşte lumea în loc şi îi atrage pentru o clipă pe oameni de la preocupările rutinei zilnice, ajutându-i să-şi reînnoade legăturile cu cele de dincolo de ei.
Omul consumismului nu are nevoie de astfel de informaţii, el ştie totul, de la televizor, din talk-show-uri, din răsfoirea ziarelor şi a revistelor. El primeşte „adevăruri” semipreparate şi semidigerate de alţii, ca să-şi menţină confortul. Unde mai e locul adevărului în povestea asta, eventual al raportării la Dumnezeu, poate la Hristos (că parcă despre învierea lui era vorba de Paşte)?
Ca un modern grăbit, am căutat un rezumat cât mai scurt al mesajului lui Hristos, cel mai important principiu pentru care s-a lăsat el răstignit. Iată-l: să-l iubeşti pe Dumnezeu, asta e cea mai mare poruncă, şi imediat după ea, să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aha, înseamnă că Dumnezeu e şi în oameni şi că, dacă avem încredere şi-i iertăm, devenim mai puţin egoişti, mai buni şi ne apropiem de condiţia divină. Interesant, nu?
Nu e cazul să ne punem cenuşă în cap şi să nu mâncăm decât pâine cu apă, e şi aşa destulă sărăcie în acest popor înşelat şi furat, ca să-l mai sperie cineva cu ascetisme fariseice. Nu sărbătorile sunt de vină, nu bucuria care-i apropie pe oameni, dacă e sinceră şi nu e egoistă, iar sensul profund şi originar e reamintit. Acolo unde e mizerie, oamenii îşi pierd demnitatea şi se înrăiesc. De ce nu ne-am dori să avem toţi un trai îmbelşugat? Frumuseţea e în ochii privitorului, deci aproape contează mai mult „cum” faci ceva, decât „ce” faci.
Dar uitarea sensurilor şi substituirea lor cu nimicuri e programată de cei care vor să-şi menţină dominaţia asupra inconştienţilor (ce acceptă orice) prin ascunderea adevărului, întrucât cunoaşterea adevărului ne eliberează. În loc de Naşterea lui Hristos e în prim plan Moş Crăciun, iar în loc de Învierea Domnului e „iepuraşul”, ambii asezonaţi cu concerte în aer liber şi valuri de bere.
Pentru mulţi, viaţa se rezumă la ce bagă în gură şi ce trag pe (să zicem) pungă. Problema e că distracţia asta pe cinste nu durează la infinit, fiindcă orice sistem în care nu se induce energie din exterior tinde să se dezintegreze. Adică toţi îmbătrânim etc. Egoismul creşte entropia sistemului uman, de-asta e mai bună energia contrară lui, care ne reintegrează în ordinea universală.
Adrian Gagiu
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
