Turianu demisionase, Ticu Dumitrescu se hotarâse sa nu mai candideze, asa ca noul presedinte al pastoritorilor de dosare era Claudiu Secasiu. Atât la intrarea în sediul maidanez al CNSAS, cât si la parasirea acestuia, presedintele a facut prima lui baie nu de multime, ci de fluieraturi. N-a dat nici o declaratie, aruncând peste umar un „Are cine sa vorbeasca!”, vorbe cu nimic diferite, în esenta, de fraza sictirita a lui Marian Iancu, petropatronul timisorean, azvârlita ziaristilor la intrarea în arest: „Mi-am adus cu mine o gonflabila”. Pâna aci, totul pare în regula. La protestele a 0,5% din cetatenii României (cam atâta au numarat Cotrocenii) si fara sa mai astepte concluziile unei comisii stiintifice de investigare, presedintele a scos supapa de siguranta de la gonflabila pe care o plasasera Boc & Co în CNSAS, pacalind grosier atât partenerii de alianta, cât si opinia publica. Înainte de asta, voci serioase din Partidul Liberal, din media, dar si apartinând societatii civile, marturisisera – cum ai repeta la nesfârsit un refren plicticos – ca doar presedintele mai poate repara ce stricase seful Partidului Democrat, daca vrea sa demonstreze ca nu are nici o legatura cu lucratura de la primele alegeri. Pâna si pe Turianu îl luase gura pe dinainte sustinând ca va demisiona doar daca i-o va cere Boc ori presedintele.
Problema e însa alta. Chiar daca PD si-a batut joc de întelegerea cu PNL, desi Turianu a aparut în cursa numai la ultima turnanta, cu toate ca unul dintre membri a votat si a disparut în neant, alegerea lui Turianu fusese perfect legala. Întristatoare, rusinoasa, gretoasa – dar legala. Surpriza pregatita de Boc a fost una de ordin moral, nu legal. A încalca un pact politic nu înseamna a încalca legea. Masochiste, de circ, alegerile de la CNSAS nu au iesit din limitele Constitutiei. Democratia, de multe ori, e a dracu’ de antipatica. Si începe sa functioneze doar în momentul în care îsi poate asuma si esecurile. Doar când îsi poate digera singura propriile momente de criza. Ori, a cere interventia presedintelui în bucataria interna a unei institutii aflate sub control parlamentar tine de exercitiul paternalist al puterii, si nu de firestenia democratica. Din punctul asta de vedere, Basescu a avut parte de cele mai glorioase huiduieli pe care si le poate dori un presedinte. Nu e o figura de stil. E o recunoastere a propriei noastre imposturi. Pentru ca, s-o spunem, înca suntem niste impostori ai democratiei.
A fost o barbarie ce s-a întâmplat luni. Ca si cum democratia ar fi dat gres si a trebuit sa vina tatucul sa puna lucrurile la punct. În numele moralitatii s-a calcat în picioare legea. Comoditatea noastra structurala, frica de a ne descurca singuri ne fac sa fim infideli chiar si principiilor de baza fara de care o societate nu poate supravietui. Boc si politica lui de viezure trebuiau amendate la viitoarele alegeri, nu cerând interventia, dincolo de lege, a presedintelui. Repet – uneori democratia e detestabila. Înca ceea ce s-a întâmplat luni a fost cel mai totalitar gest pe care l-a facut un presedinte român din ’89 încoace. De-acum, chiar îsi poate permite orice, în aplauzele opiniei publice. Luni am aplaudat, din nou, barbarii. Barbarii de la Cotroceni, barbarii de la Guvern. Barbarii din noi…
Miron Beteg
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neaparat cu cele ale redactiei.
