Nu are cacao, dar produce ciocolata cea mai bună, iar cu un teritoriu muntos, fără mari resurse naturale şi destul de mic, e mare producător de lactate, de ceasuri recunoscute pentru calitatea lor etc. În plus, acolo e „casa de bani a lumii”, adică mari bănci internaţionale.
Nici inteligenţa popoarelor nu face diferenţa, cum ar crede unii rasişti sau xenofobi. Studenţi din ţări sărace care studiază în ţări bogate (deci în condiţii bune) obţin rezultate excelente. Ca-n bancul american cu tatăl care în anii ’50 îi spunea copilului să mănânce tot, că sunt în India şi China copii care mor de foame, iar mai nou îi spune să-şi facă lecţiile, că sunt în India şi China copii care învaţă.
Cauza diferenţelor (dincolo de jafurile perioadei coloniale şi neocoloniale) e atitudinea oamenilor. În ţările bogate, majoritatea oamenilor respectă următoarele: etica, ordinea, curăţenia, cinstea, punctualitatea, responsabilitatea, dorinţa de perfecţionare, respectul pentru legi şi pentru drepturile celorlalţi, plăcerea de a munci. În ţările sărace, de exemplu la noi, foarte puţini îşi conduc viaţa după aceste principii. Iar rezultatele sunt pe măsură: nedreptate, dezordine, mizerie, hoţie, nesiguranţă, iresponsabilitate, complacere, bunul plac, nesimţire, lene, risipă.
Nu resursele ne lipsesc, ci caracterul de a ne comporta după acele principii fundamentale pentru funcţionarea unei societăţi de oameni civilizaţi. Guvernanţii nu ne vor rezolva niciodată cu adevărat problemele, cum speră cei care îi tot votează ca pe peştişorul de aur şi sunt preocupaţi de talk-show-uri politice, în timp ce muntele de gunoi de lângă blocul lor creşte. Doar atenţia în plus acordată de fiecare faptelor sale va înclina balanţa spre civilizaţie, omenie şi prosperitate. O ţară mai bună e suma unor oameni mai buni, orice călătorie începe cu primul pas.
La noi, modelul de succes e şmecherul care „se descurcă”. Proaspeţi cetăţeni ai UE, lăsăm după noi o dâră de gunoaie şi de nepăsare, dar avem pretenţii la salarii mari, ţoale de firmă şi maşini străine. Cel cinstit e considerat prost, punctualitatea japonezilor e motiv de râs, nimeni nu e de vină pentru nimic (la noi s-a născut expresia „a semna ca primarul”, adică în necunoştinţă de cauză). Suntem atotştiutori şi perfecţi, avem numai răspunsuri, nu şi întrebări, legile sunt pentru fraieri, iar scopul vieţii e să avem cât mai mult timp liber (munca e un chin) şi să ne simţim bine azi, orice ar fi (de exemplu, să tremure de manele pereţii blocului la orice oră avem noi chef să ne distrăm).
„Dacă o naţiune se aşteaptă să fie ignorantă şi liberă, într-o stare de civilizaţie, aşteaptă ceea ce niciodată nu a fost şi nu va fi. Cel mai bun guvern e acela care guvernează cel mai puţin pentru că oamenii săi se disciplinează singuri” (Thomas Jefferson).
Adrian Gagiu
