Mai mult ca sigur că nu, cu toate că, pentru majoritatea alegătorilor români, clasa politică e formată din cei cîţiva – puţini – oameni politici care apar la diferite emisiuni televizate. La sate, multă lume nu-l percepe nici măcar pe primarul ales ca fiind om politic. El nu e, să zicem, pesedist sau penelist, ca să nu mai pomenim de faptul că nici nu le-ar putea trece prin cap că individul ar avea un cuvînt de spus în partid. Nici vorbă. Primarul e de-al lui Tărieanu sau de-al lui Stolojan. De-al lui Vadim sau de-al lui Băsescu. Cînd vorbesc de membrii Guvernului, îi botează „ăla cu mustaţă” sau „aia cu guşă”. Dacă ai noroc, te dumireşti că e vorba de Miron Mitrea şi de doamna Stănoiu. Sunt destui oameni pentru care votul e o simplă formalitate.
Cînd nu poţi convinge un ţăran că din România pînă în Franţa nu ai de străbătut nici un ocean, nici o „apă mare”, discursurile despre acquis-ul comunitar, uniformizarea legislaţiei şi impunerile Uniunii Europene seamănă cu vinul turnat în apa de ploaie: te speli cu ea pe cap, dar lumea, în loc să-ţi spună că eşti curat, îţi va spune că puţi de la o poştă a beţiv. La sate, presa scrisă ajunge mai rar decît un an bisect, internetul e o grozăvie iar telefonia celulară o fală de „bogotan”. Numai apariţiile TV impresionează. Clasa politică e doar cea care apare la televizor.
Din acest punct de vedere, eforturile Consiliului Naţional al Audiovizualului de a pune oarece ordine, în această lună, sunt salutare. Evident, legea va fi fentată cu graţie, mai cu seamă de televiziunea publică. În cazul ei nu văd ce efect ar avea amenzile, cît de mari ar fi ele, cîtă vreme acestea sunt suportate de la buget, din banii contribuabilului. Amendînd televiziunea publică, membrii consiliului se amendează pe ei înşişi, ca plătitori de abonamente radio-tv.
Ştiind acest lucru, partidele politice se bat să-şi facă, şi mascat, pe la emisiuni de divertisment, în care se vorbeşte despre ouă, sex şi pantofi marca Albu, reclamă sau campanie. Emisiunile care s-ar vrea jucăuşe, uşurele, put de la o poştă a studio electoral, show-urile vorbite trasează coordonatele viitoarelor campanii grele. Sub pretextul că ne e prezentată (de parcă ar fi participat la primul ei bal, ca şi cum ar fi fost introdusă în societate) fostul ministru al justiţiei, ieşită braţ la braţ cu Băsescu pe la manifestaţii, şi-a plâns de milă (ei şi justiţiei române) cam la toate televiziunile, deşi restructurarea guvernului n-a avut nimic de-a face cu suspendarea preşedintelui.
Parcă speriate de perspectiva care li se deschide, televiziunile nu fac decît să schimbe între ele invitaţii. Cred că sunt vreo zece, cincisprezece politicieni şi trei, patru analişti politici care ar putea cere introducerea în nomenclator a meseriei de „invitat de televiziune”. Ştii dinainte ce va spune fiecare. Şi atunci, de cine se teme Băsescu? Nu e normal să-I fie frică de minciunile celorlalţi. Dacă tot vorbeşte de televiziune, un singur lucru ar trebui să evite: propriile minciuni. Sunt singurele care ar putea schimba ceva în acest circ al suspendării/ demiterii are costă cât pâinea pe câteva luni pentru întreaga ţară.
Miron Beteg
