Tot presedintele, pregatind contraofensiva avocateasca în cazul Elena Udrea,
se mai razboieste putin cu Armata a XIV-a prin Transnistria si cucereste militaro-ideologic
regiunea Kosovo.
A devenit peste noapte un strateg desavârsit si poate chiar a ajuns sa
manânce degajat cu cutitul si furculita la dineurile oficiale. Desi tot
o degustare de vinuri moldovenesti, la botul calului – or fi fiind cai
în Piata Universitatii din Bucuresti? – pare sa-l faca sa se simta
cu adevarat în largul lui.
Vizitele la podul de la Maracineni sau în satele devastate de ape amintesc
de vizitele pe frontul rusesc ale Maresalului, iar „neutralitatea”
lui, ca presedinte, e una atât de razboinica, încât l-a transformat
pe Emil Boc, dintr-un posibil lider de partid, într-un conducator de TAB.
Lui Tariceanu i-ar fi fost rusine sa se lase mai prejos. Razboiul –
alt termen militar – dintre Palate i-a cerut sa se sacrifice. Era în
joc nu doar onoarea lui, ci a întregului Partid Liberal. Evident, nu are
discursul „la plezneala” cu care l-au înzestrat natura si
anii cât a stat pe mare pe Traian Basescu.
Mai finut fiind, nu-si permite nici sa afirme ca e as în politica externa.
Ca sa nu mai pomenesc de faptul ca presedintele ar putea oricând conduce
un crucisator, dar nici una dintre motocicletele lui Tariceanu nu poate fi transformata
în tanc.
Asa ca, la începutul saptamânii, aflat într-o vizita în
Bosnia-Hertegovina, Tariceanu s-a dus îmbracat în uniforma de camuflaj
la întâlnirea cu prim-ministrul bosniac, Andnan Terzic. A provocat
rumoare si glume ieftine.
Sa aiba consilieri atât de aiuriti încât sa nu-l fi anuntat
ca acolo nu se mai trage? Sa fi fost mai degraba un semnal pentru Palatul Cotroceni,
decât o luare de atitudine internationala? Cu siguranta.
Aci sta si diferenta dintre cei doi. Basescu îsi conduce trupele dând
ordine în gura mare, daca se poate direct prin televiziune si la ore de
maxima audienta. Lasa de înteles ca are „printipuri”, chiar
daca bolovanoase, grosiere, bosajate.
Toate scandalurile de coruptie din jurul lui s-au nascut din aplecarea acestuia
spre cele placute inimii si privirii. Doar damele l-au pacalit pîna acum
pe presedinte.
Tariceanu, în schimb, a înteles sa-si puna tinuta de camuflaj.
Si coruptia din jurul primului-ministru român e una îmbracata mereu
în haine de camuflaj. E greu de observat pe fundalul bunelor intentii,
a guvernarii eficiente si a unei aparente economii de piata.
Minciuna guvernamentala ia, de un an încoace, culoarea mediului. Din
aceasta cauza Basescu trage fara sa ocheasca.
De un singur lucru ar trebui sa ne temem: ca nu cumva, în timp, presedintele
sa se stilizeze. Sa devina un „subtire”. Când si Basescu va
aparea la o conferinta de presa în haine de camuflaj va anunt, pe bune,
ca ne-am dus de tot pe copca.
Miron Beteg
