Lânga aceasta concluzie, dau un exemplu: „Mai, Ioane Davidene,
ai niste pantofi frumosi, faini, cum se zice prin Bihor, dar acum, iarna, ca
iernile sunt grele, grele, grele, trebuie sa le pui o talpa mai groasa, de cauciuc
trainic. Stii cum poti rezolva problema? Îti spun eu!
Te duci la primul vulcanolog al tarii, la Stelian Vasilescu, care se ocupa
intens de Iosif Vulcan!”… Într-o zi, în redactia revistei
„Familia”, cei doi, redactorul-sef adjunct si redactorul Stelian
Vasilescu, lucrau de zor.
Dupa doua-trei fraze, aparent serioase, ai fi zis probleme urgente, Enescu,
subtilul eseist, se adreseaza precipitat lui Vasilescu, un foarte bun muncitor
în redactie: „Stelica draga, tu le rezolvi pe toate, ca te pricepi
sa scrii numai din citate… Vezi sa nu le alegi alandala, fii vigilent, ca
ajungem la dracu’, adica ce vorbesc eu, la Ceausescu si, si mai rau, la tavarasa…
Nu la Sanduleasca, mai!!!…” Si, deodata, tuna: „Stelica , Vasilica,
Vasia, tu cu sapca aia alba, semeni cu un ofiter rus, alb!”. Si Stelian
Vasilescu, oarecum stiindu-si masura fata de cel ce dobândise la terminarea
Facultatii de Filosofie „Suma cum laude” si care fusese asistentul
lui Lucian Blaga, îi raspunde: „Poate, mai Radule…”. Si
Radu mamii, cum îl porecleam noi, nu de fata, toti admiratorii, iar fulgera
si tuna: „Nu poate, mai, ca asa este, ca si tu ai barba ca ei, dar ce
cultura aveau ofiterii albi ai tarului, mai!”…
Era o aluzie, dar nu chiar adevarata. Stelian Vasilescu a reînfiintat
la revista „Familia” rubrica „Cu bucurie deschidem coloanele
foii noastre”… de unde au pornit pe drumul lor foarte multi scriitori
de valoare indiscutabila, însa Radu Enescu arunca manuscrisele „îndoielnice”
pe dupa soba, de era sa se aprinda redactia!…
Ion Davideanu
