27. iunie 2007 15:36; Reactualizat la: 27.06.2007 15:36


Era să se aprindă redacţia

Radu Enescu nu putea trăi, nu se putea abţine fără să-l ironizeze, zilnic, oriunde şi faţă de oricine, pe Stelian Vasilescu. Dar fără răutate, însă cu o necesitate lăuntrică aproape devastatoare şi devoratoare.

Lânga aceasta concluzie, dau un exemplu: „Mai, Ioane Davidene,
ai niste pantofi frumosi, faini, cum se zice prin Bihor, dar acum, iarna, ca
iernile sunt grele, grele, grele, trebuie sa le pui o talpa mai groasa, de cauciuc
trainic. Stii cum poti rezolva problema? Îti spun eu!

Te duci la primul vulcanolog al tarii, la Stelian Vasilescu, care se ocupa
intens de Iosif Vulcan!”… Într-o zi, în redactia revistei
„Familia”, cei doi, redactorul-sef adjunct si redactorul Stelian
Vasilescu, lucrau de zor.

Dupa doua-trei fraze, aparent serioase, ai fi zis probleme urgente, Enescu,
subtilul eseist, se adreseaza precipitat lui Vasilescu, un foarte bun muncitor
în redactie: „Stelica draga, tu le rezolvi pe toate, ca te pricepi
sa scrii numai din citate… Vezi sa nu le alegi alandala, fii vigilent, ca
ajungem la dracu’, adica ce vorbesc eu, la Ceausescu si, si mai rau, la tavarasa…

Nu la Sanduleasca, mai!!!…” Si, deodata, tuna: „Stelica , Vasilica,
Vasia, tu cu sapca aia alba, semeni cu un ofiter rus, alb!”. Si Stelian
Vasilescu, oarecum stiindu-si masura fata de cel ce dobândise la terminarea
Facultatii de Filosofie „Suma cum laude” si care fusese asistentul
lui Lucian Blaga, îi raspunde: „Poate, mai Radule…”. Si
Radu mamii, cum îl porecleam noi, nu de fata, toti admiratorii, iar fulgera
si tuna: „Nu poate, mai, ca asa este, ca si tu ai barba ca ei, dar ce
cultura aveau ofiterii albi ai tarului, mai!”…

Era o aluzie, dar nu chiar adevarata. Stelian Vasilescu a reînfiintat
la revista „Familia” rubrica „Cu bucurie deschidem coloanele
foii noastre”… de unde au pornit pe drumul lor foarte multi scriitori
de valoare indiscutabila, însa Radu Enescu arunca manuscrisele „îndoielnice”
pe dupa soba, de era sa se aprinda redactia!…

Ion Davideanu


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren