Mai cumplit decât faptul consumului este caracterul său insaţiabil. Nu ne mai săturăm. Zilnic vrem scandalul, cu orice preţ scandalul, în buna şi nefericita tradiţie a personajelor caragialeşti. În tot acest timp, în jurul nostru se întâmplă lucruri minunate, dar simţurile, aparatele de filtrare a senzaţiilor, nu mai au funcţiunea firească. Ele au fost deturnate, iremediabil, spre semnalele lumii morbide, penibile şi vătămătoare.
Cam asta se petrece de prea multă vreme în politica românească. Iată, conflictul dintre palate a înregistrat un prim rezultat: unul dintre jucători, chiar cel care a declanşat şi asumat jocul, a fost alungat, aruncat din cuib, pentru cel puţin o lună. Parlamentul, cea mai importantă instituţie a unei democraţii participative, a luat cea mai controversată decizie din toată perioada existenţei sale. Mai tot românul este, acum, fie fan Băsescu, fie critic înverşunat al acestuia. O anumită pasionalitate, o patimă oarbă, au început să ne ghideze mintea. La fel ca în anii ’90, mai ales în prima lor parte, baricade invizibile se ridică în comunităţile de români, acreditând cel de-al doilea puseu de maniheism. Au dispărut nuanţele, pentru a face loc judecăţilor tranşante, verdictelor fără drept de apel, urii sau adulaţiei. Brutalizaţi de prea mult scandal, am redevenit brute.
În ceea ce mă priveşte, pot constata, cu infinită amărăciune, existenţa unei situaţii specifice neamului: luptătorii, gladiatorii din sfera vieţii publice sunt, deopotrivă, într-o proporţie fatal egală, mişei şi iresponsabili, lipsiţi de onoare, dar şi de instrumentarul minimal prin care politicianul se legitimează. E limpede că sunt diferenţe, că Tăriceanu este mai degrabă un ins stupid, o marionetă a camarilei gestionate de Patriciu, în timp ce Băsescu dezvoltă caracteristicile unui primitiv, dominat de instinctele ce-l distribuie mai mult sau mai puţin omogen între farmecele Elenei Udrea şi sfârcurile Puterii. Dacă vă veţi astupa câteva clipe urechile şi vezi exersa un sfert de oră de luciditate, s-ar putea să constataţi că dincolo de larmă şi coregrafii belicoase, totul este inconsistent. Băsescu are în background un şir nefericit de iniţiative eşuate, o lamentabilă prestaţie de preşedinte, presărată cu gesturi de un expresionism deşuchiat şi cu repetitive agresiuni vocale. Faptul că este un politician de mâna a treia este demonstrat de amatorismul cras de care a dat dovadă: s-a lăsat încolţit politic, a izolat partidul ce l-a propulsat în funcţia supremă în stat şi s-a livrat viu şi proaspăt, spre a fi sfârtecat de oligarhi şi de parlamentarii jenanţi ai patriei. A fost învăluit pe flancuri, iar apoi nimicit. Făcând o comparaţie, lucrurile sunt cam ca în cazul în care Traian Băsescu, în ipostază de căpitan de cursă lungă, în mijlocul oceanului, şi-ar îndrepta voit sau teribilist nava şi echipajul spre epicentrul unui uragan.
Într-o lună, vine referendumul. Băsescu va reveni la Cotroceni, e limpede, dar nu ca preşedinte-jucător, ci ca om fără onoare, ca preşedinte-mincinos. Viaţa lui politică este acum adnotată funest de faptul că şi-a negociat caracterul în intervalul a cinci minute.
În jurul nostru se petrec, totuşi, atâtea lucruri frumoase şi curate. Nu este prea greu să reînvăţăm a le găsi. Mai sunt, apoi, atâtea fapte utile care ne aşteaptă încă. Avem timp să refuzăm scandalul fără sfârşit şi sens! Ce e atât de spectaculos când se sfâşie între ele nişte lepre? Cred că e momentul să dăm semnalul unui gest de nesupunere civică. De ce să fim suporterii cretinoizi ai unor neisprăviţi?
Florin Ardelean
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neăparat cu cele ale redacţiei.
