Fost ofiţer de intendenţă, atunci colonel (r), drept ca paltinul şi cu humor foarte activ.
Îmi aduc bine aminte cum a rupt un pahar mare de coniac în două şi cum ne-a fericit până la lacrimi povestind întâmplări din război (din dosul frontului). După el se ţinea o nepoată, liceistă, foarte frumoasă, bine intrată pe calea humorului, care de asemenea ne-a fericit cu câteva bancuri, unele cam interzise. Chiar ne-a citit o „schiţă de râs”, publicată la pagina culturală a ziarului sibian.
În plin local (restaurant), octogenarul ne-a citit şi el o schiţă, Salon literar, din „Colivia cu sticleţi”, spre, cum se spune, deliciul tuturor, plină de paradoxuri, lingvistice, de pildă, Manole cel mic este un porumb (el) mare etc. După cum ne lămureşte prefaţatorul Coliviei… „la Paul Constant se poate chiar urmări un drum destul de clar al demersului literar, de la exploatarea lexicului muntean (în variantă oltenească), cu elementele sale populare, regionale şi arhaizante (de origine turcă sau neogreacă), la a celui transilvan popular…”.
Să fiu iertat pentru acest citat lung, care mi-a adus aminte de Stelian Vasilescu, cel ce a reuşit să publice o carte despre Plevna, cred că tot în 1977, plină-ochi de citate, ca un proiectil cu explozie alarmantă… Paul Constant poate fi citit prin, desigur, bibliotecile orăşeneşti, lectorul având ocazia să descopere sau să redescopere un scriitor întreg, căci scrisul viitorului, scrisul cel izbânditor, va fi scrisul cu humor încifrat şi cu luciditate dozat. De acum, în lumea modernă, nici pe scriitor, nici pe cititor, nu-i mai prind mohorelile…, chiar dacă viaţa, deocamdată, este aşa cum este. Tot optimismu-i „fruncea”.
Ion Davideanu
