Preşedintele ţării ar trebui să evite, mai mult decât oricine, să se joace de-a dosariada cu persoane care nu-i convin domniei sale. Dacă aceste mape profesionale, despre care se vorbeşte atât de mult în ultimele zile, sunt atât de importante pentru opinia publică, domnul preşedinte trebuia să facă public conţinutul dosarului care o privea pe Norica Nicolai înainte de a-l ruga lamentabil pe primul ministru să-i onoreze invitaţia la Cotroceni.
Domnul Băsescu a făcut taman pe dos: l-a invitat de 2 ori pe premier sub pretextul unei discuţii tete-a-tete despre trecutul „scandalos” al procuroarei Clinci, fără a aminti ceva despre cuprinsul mapei profesionale a acesteia. Românii au aflat detalii ale activităţii dnei Nicolai abia după ce premierul s-a hotărât să nu păşească pe covoarele pufoase din palatul preşedintelui. Cu alte cuvinte, românii află adevărul despre persoane publice numai dacă Traian Băsescu se enervează din cauza obrăzniciei primului-ministru!
Dacă premierul Tăriceanu s-ar fi dus la „consultări”, n-am mai fi aflat nimic din mapa profesională a dnei Nicolai. E greu de înţeles cum se împacă asumata luptă a preşedintelui de deconspirare totală a trecutului, dacă domnia sa mai dezvăluie câte-un petec sumbru din diverse biografii numai atunci când îi convine. Ori vrem lumină totală, ori ne pitim sub umbre convenabile.
Pe mine, unul, nu mă interesează nici mapa profesională a Monicăi Macovei, pe care aplaudacii neostoiţi ai Guvernului Tăriceanu s-au grăbit s-o scoată la vedere. Mi-e suficient să-mi aduc aminte că dna Macovei a ajutat Guvernul să scape de ruşinoasa clauză de salvgardare, atunci când puţini erau cei care creditau aderarea României în UE la 1 ianuarie 2007. De aceea, cine nu e capabil să observe meritele Monicăi Macovei la cârma Justiţiei e fie naiv din născare, fie îmbolnăvit de ură. Nici documentele care o incriminează pe Norica Nicolai nu-mi suscită interesul.
Dacă nu e potrivită pentru a ocupa fotoliul Justiţiei, nu e din cauza bubelor echivoce din trecut. I s-ar putea imputa lucruri mai interesante, păcate veniale de genul nepoatei care a votat în locul ei ori legături mai mult sau mai puţin vinovate cu oameni de afaceri controversaţi. Erorile profesionale nu sunt nici pe departe atât de nepotrivite cu poziţia de ministru al Justiţiei pe cât ar fi nişte culpe morale care nu se prescriu, din nefericire pentru lumea politică românească, niciodată. Etica şubredă, însă, nu apare în nicio mapă profesională.
Lupta nu s-a încheiat. Încruntarea băsesciană, încăpăţânarea tăriceană şi fermitatea convingătoare a Noricăi Nicolai produc un cocktail acid, al cărui final încă nu-l putem întrevedea. Cu siguranţă, însă, mizele nu sunt atât de mari pe cât vor protagoniştii poveştii să ne convingă. Partea bună e că, după eşecul de proporţii al ministrului Chiuariu, niciun alt ministru al Justiţiei nu poate fi mai prost. Până la urmă, e şi asta o palidă zvâcnire de optimism…
Dan Liviu Boeru
