Experimentul cu totul original, de a susţine guvernul Tăriceanu, nu a fost decât expresia vizibilă a degringoladei şi lipsei de orizont care domină social-democraţia de Dâmboviţa, dar mai cu seamă petulanţele unui şef de partid care oscilează frenetic între eticheta de prostănac şi aceea, aparent mai aproape de sfera diplomaţiei, de intrigant.
Pât priveşte reacţia PNL, nici nu ştiu dacă are vreun rost să o analizăm, câtă vreme staff-ul liberalilor nu este decât expresia publică şi legitimabilă a intereselor lui Dinu Patriciu.
Se anunţă o toamnă în care luptele politice vor fi mai aprige decât niciodată, un preambul patetic al campaniei pentru alegerile europarlamentare. Ele vor pune cireaşa pe tortul anului 2007, cel mai suculent în scandaluri de doi bani, din întreaga perioadă modernă a istoriei noastre.
*
Arareori sublimul poate învinge. Bătălia pentru malurile Crişului Repede, în tronsonul central al urbei, a avut un câştigător neaşteptat. Buldozerele au fost înfrânte de o mână de activişti civici orădeni, care s-au încăpăţânat să respingă proiectul de amenajare, aşa cum fusese el realizat de Apele Române.
Motivul principal al conflictului: betanarea malurilor şi afectarea zonei verzi din proximitatea râului, considerată a fi un adevărat brand pentru orădenii de ieri şi de azi. Dintre cei 200 de mii de citadini, au reacţionat doar 20, suficient însă pentru a declanşa o dispută publică.
E limpede că întreaga chestiune ar fi rămas o simplă nostimadă fără aportul esenţial al mediei locale, promptă în a relata despre un eveniment oarecum insolit: un protest al celor slabi. Ironizată de aproape 18 ani, timorată, dispreţuită, ignorată, ademenită în dispute politice, iar apoi abandonată asemenea unei dame de companie ieftină şi mofturoasă, societatea civilă a asistat resemnată la o tranziţie traumatică şi mult prea lăbărţată.
Vocea ei a fost stinsă, cu scurte acute expresioniste urmate de tăceri aproape vinovate. Conştiinţa critică a naţiei, care ar trebui să-şi găsească în organizaţiile civice sopranele şi tenorii, s-a coagulat extrem de lent, într-un decor crispat, marcat de rănile trecutului, neputinţele prezentului şi lipsa de sens a viitorului. În tot acest timp, Puterea s-a maturizat într-un mod specific: profund coruptă, la discreţia unor inşi patibulari, îmbogăţiţi peste noapte, impostori ai bunului simţ şi veleitari cu „sivi” de analfabeţi. Drumul de la individ la cetăţean este unul laborios. Uneori, e drept, el poate fi cu totul inutil!
*
Imaginea şoc a săptămânii trecute a fost făcută posibilă de o sărbătoare, Sântămăria. Neam născut creştin, a cărui frică de Dumnezeu este atât de mare încât orice sondaj de opinie indică Biserica pe primul loc în topul încrederii, nu scăpăm ocazia să o dovedim, mai ales la modul penibil.
La Curtea de Argeş, în noaptea ce a precedat 15 august, pelerinii au pus de-un chef, chiar în curtea mănăstirii, cu mici, bere, ţuici şi, fireşte, manele urlate prin difuzoarele maşinilor. Un spectacol cinic şi insolent, trivial şi grotesc. Dar pentru asta trebuie mustrată doar turma, ori dojeniţi şi Păstorii? Ce şanse de mântuire mai are un popor care îl ignoră pe Apostolul Pavel în favoarea lui Vali Vijelie?
Florin Ardelean
