Cu prodigioasa-i memorie, el nu te subjuga, te transporta în punctul de unde farmecul îsi desavârsea lucrarea. Si iata, „ca un facut”, ce recita el tot mai des: „Din prag, un gând se uita lung. / Sa-l las în casa? Sa-l alung? / Cuvânt încearc-a se rosti. / Veni-va zi. Veni-va zi”… Când ne-am cunoscut, „brâncalindu-ne”, el era profesor de latina la liceul din Beius, unde fusese elev eminent si de unde am avut norocul sa fiu si eu „elev-desca-batrâna”… Era un tânar frumos, intrat în gratiile genului „fermecator”… pe care eu trebuia sa-l „vrajesc”…
Am facut cunostinta cu poezia lui din niste manuscrise care se prezentau singure, drept pentru care ne-am întâlnit apoi, decenii la rând, în mai toate publicatiile locale si nationale. Deseori ne-am sarbatorit împreuna coloanele de versuri din revista „Familia”, de la care nu lipsea Al. Andritoiu (fara doamna Aura!), care adauga din punga lui generoasa, ca s-o putem duce si mai departe cu unul care are doua mitologice nume: Dionisos si Bachus („tot un drac si-un pieptan!”)! Viorel avea o verva greu de egalat, stârnitoare de admiratii si revelatii. Aparitia lui era salvatoare si pornitoare pe chestiuni „democratice”, adica fara rigiditati de „papion”, spiritul angajându-se întru descatusari si antrenari hazlii, pline de subtilitati si trimiteri, totdeauna originale. Cei daruiti cu har sunt cu har de la Dumnezeu, El alege fara risipa. Unde esti acum, Viorel Horj, cu fulgerarile mintii tale cu felurimi de forme de faguri umpluti cu spirit, înavutiti cu focul prieteniei, cu trecatoarele neguri de încruntari omenesti, cu poemele tale stelare de care puteam avea parte înca si înca?
Ion Davideanu
