2. decembrie 2009 14:10; Reactualizat la: 2.12.2009 14:10


Gianina, Sissi şi Cetatea Oradea

Pentru Cetatea Oradea, care e pe cale să primească 20 de milioane de euro din fonduri europene pentru restaurare, suma adunată prin campania TVR „Restaurare” ar putea părea simbolică. Însă destui orădeni au renunţat să se mai uite la concursul TVR din seara de 1 Decembrie după „pledoaria” Gianinei Corondan pentru Cetatea noastră.(1 comentariu)

Nu-i vorbă, aşteptam ca cel puţin Cetatea Sighişoara să adune mai multe SMS-uri şi din simplu motiv că e singura cetate europeană locuită iar sighişorenii erau astfel motivaţi direct. Plus că nici mass-media orădeană nu a strălucit prin prezentarea Cetăţii măcar înainte de concurs. Astfel că puţini concitadini ştiu numele la măcar două din cele şapte capete încoronate care sunt îngropate în Cetate sau cum de Meridianul Zero a fost mai întâi la Oradea şi apoi la celebrul Greenwich.

Oricum, prestaţia Gianinei Corondan a fost departe de profesionalismul pe care l-am aştepta măcar de la televiziunea naţională, înscriindu-se în noua modă TV de a se apela la diverse vedete şic pentru a-şi da cu presupusul de la bucătărie şi sexologie până la arheologie sau socio-psihologie. Fosta „Miss Meteo”, crezându-se probabil la prezentarea vremii şi mai probabile, a promovat Cetatea Oradea spunând doar că-şi aminteşte despre ea „că era rece”. În rest, a cuvântat cu drăgălăşenie o banalitate ştiută de toată lumea, şi anume că toate cele zece monumente finaliste ar merita fonduri pentru reabilitare. Nu-i vorbă, că şi alţi „avocaţi” de monumente plus o grămadă de artizani ai emisiunii au plictisit telespectatorii mulţumindu-şi unul altuia pentru efortul depus de parcă erau la decernarea Premiilor Oscar nu la o emisiune TVR pentru care iau salar din banii publici.

Personal, m-a intrigat şi tupeul arhitectului-şef al Băilor Herculane. Nu pentru că Vila Sissi, sau pentru necunoscători – Vila Elisabeta, a câştigat în faţa Cetăţii Făgăraş ori a căii ferate Anina – Oraviţa. Şi nici fiindcă monumentele habsburgice din Băile Herculane sunt lăsate în paragină. Ci fiindcă arhitectul şef a avizat în Herculanele care odinioară concurau cu Karlovy Vary şi Baden Baden, un bazar de pensiuni colorate şi alambicate cum nu găseşti nici în Băile Felix.

Iar capac la toate a pus reclama inserată în emisiune, referitoare cei 35 de milioane de euro pe care Gold Corporation i-ar investi în restaurarea clădirilor monument de la Roşia Montană. Aceasta după o altă campanie de reclame TV axate pe miliardele de dolari pe care le-ar aduce în România, uitând să menţioneze că în schimb va măcina şi cianura câţiva munţi pentru a duce din ţară vreo 300 de tone de aur. Dar hai să nu intrăm în amănunte, ci să ne amintim că e un proiect contestat inclusiv de Academia Română. Ori dacă e vorba de un proiect controversat, am putea avea pretenţii de la Televiziunea Naţională, care ne încasează obligatoriu taxe TV şi se mai hrăneşte şi din bugetul public. Să zicem că TVR are nevoie şi de reclame gen Gold Corporation pentru a putea plăti regeşte vedete gen Andreea Marin. Dar din banii încasaţi să mai realizeze pentru fiecare reclamă plătită şi câte un reportaj despre problemele nespuse de la Roşia Montană. De pildă, în calificările emisiunii „Restaurare” s-ar fi putut include şi galeriile romane de aur de la Roşia Montană, unice în Europa.

Cristian Horgoş



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
Maurul Boc
„Maurul şi-a făcut datoria. Maurul poate să plece”. mai multe »
Taxa auto si capra vecinului
Problema cu noua taxă de poluare seamănă foarte mult cu povestea „caprei vecinului”. mai multe »
Front contra scumpirii carburantilor
„Am căutat taxele incluse în benzină de la 1 ianuarie 2012. Acciza este de 467 euro/tonă. Taxa de drum este de 125 [...] mai multe »
Dreptul comunicatului
Deontologic vorbind, dreptul la replică este o formă esenţială de reparare a prejudiciului adus. mai multe »
De ce arde Primaria gazul de pomana?
Trăim într-o lume în care toată lumea e speriată de reducerea resurselor de combustibili la nivel planetar și, [...] mai multe »
OTL si-a ratat hartile
Un vechi cititor al Jurnalului bihorean ne-a semnalat o eroare a celor de la societatea locală de transport. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou