Suedia are doar nouă milioane de locuitori, dar e unul din cele mai bogate state şi e cunoscută în lume pentru mari şi prestigioase firme industriale, pe care nu le mai menţionez, ca să nu creadă unii că am contract de publicitate cu ele şi de-aia scriu în continuare aici.
De ce are Suedia invidiatul ei sistem de protecţie socială? Pentru că oamenii se respectă pe ei înşişi şi între ei. Mai povestea respectivul că un coleg îl ducea la serviciu cu maşina şi parca foarte departe de intrare, deşi parcarea era încă goală, iar locurile nu erau fixe. Motivaţia suedezului: „Noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, dar cei care ajung mai târziu au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare”.
Mai nou, în Europa e un curent numit Slow Food, care susţine că oamenii trebuie să mănânce şi să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a o asimila sănătos şi pentru a se bucura de procesul de preparare a ei, împreună cu familia sau cu prietenii. E ceva contrar spiritului Fast Food şi stilului de viaţă mereu grăbit, în criză de timp şi obsedat de a avea mult, neglijând calitatea vieţii şi calitatea umană. Această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puţin, nici să se obţină o calitate sau productivitate mai mici, ci mai multă atenţie la detalii şi mai puţin stres.
Înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, la a te simţi bine. O întoarcere la aici şi acum, prezente, concrete şi opuse lui global, nedefinit şi anonim. Înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, ale micilor plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii. Înseamnă un mediu de lucru mai puţin constrângător, mai vesel şi în acelaşi timp mai productiv, pentru că oamenii nestresaţi fac cu plăcere ceea ce ştiu să facă. Vechile proverbe „cu răbdarea treci marea” şi „graba strică treaba” denotă mai multă înţelepciune decât goana superficială după rezultate imediate, cu ochii pe ceas, şi nu pe durabilitate sau pe calitatea umană.
În filmul „Parfum de femeie” e o scenă în care colonelul orb Frank Slade (interpretat de Al Pacino) invită o fată la dans şi ea spune „Nu pot, logodnicul meu va sosi în curând”, iar orbul îi răspunde: „Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă”. Mulţi trăiesc alergând după timp şi îl ajung doar când mor, fie de infarct, fie de un accident de maşină pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Alţii visează cai verzi pe pereţi şi fac planuri de castele în Spania, nerăbdători să trăiască în viitor, dar uită să trăiască în prezent, unicul moment care există cu adevărat. Mulţi se plâng că n-au timp, dar toţi avem la dispoziţie fix 24 de ore pe zi, diferenţa constă în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Dacă nu profităm de fiecare moment, ni se poate aplica vorba lui John Lennon: „Viaţa e ceea ce se petrece în timp ce planificăm viitorul”.
Adrian Gagiu
