11. februarie 2007 15:48; Reactualizat la: 11.02.2007 15:48


Intelectualii şi albatrosul

„Când muzele vorbesc, armele tac!”. Nu avem de-a face aici cu un adevăr, ci cu mult mai mult. O forţă, o vrajă şi un principiu au reuşit, de mii de ani, să despartă la modul fericit asasinatul de clipa trăită, ura de solidaritatea posibilă, omenia de barbarie.

Noi, românii, altminteri mari amatori de istorie, am reuşit săptămâna trecută să patentăm un alt enunţ cu valoare de simbol, graţie unui Apel al intelectualilor, semnat de 50 de personalităţi ale intelighenţiei ce vascularizează societatea civică românească. Într-o formulare stilistic parafrazată, acesta ar suna astfel: „Când circarii obosesc, vorbesc intelectualii!”.
Documentul publicat de revista „22”, preluat şi comentat de alte publicaţii şi ziare, dar mai ales de televiziuni, şi-a ratat ţinta, s-a dovedit a fi un eşec deloc memorabil, o iniţiativă suspectă, un demers care a avut hibele de fond ale mai tuturor apelurilor semnate cam de aceiaşi intelectuali, de după decembrie 1989. Dar să vedem şi pricinile…

Cel mai important viciu de care s-au lăsat manevraţi apelanţii ar fi partizanatul prealabil şi exhibat. Impactul moral urmărit a fost ratat copios prin punerea în serviciu, prin gândirea Apelului ca un fel de act demascator, într-un regim maniheist: Cel Bun versus Cel Rău. Intelectualii şi-au dat mâna pentru a-l salva pe Traian Băsescu din ghearele unui balaur cu mii de capete: clasa politică românească, pe cât de ticăloşită, pe atât de detestată. Numai că ipostaza preşedintelui, de heruvim ori serafim, este la fel de inconsistentă ca bălegarul proaspăt, de bălţată cu cip.

Un al doilea viciu se referă chiar la ratarea ipostazei de intelectual. Care ar fi aceasta? E limpede că este dificil să pui în definiţie starea de intelectual, astfel încât noţiunea obţinută să poată opera într-un câmp al clientelei cu mult mai numeroase decât cei în drept să poarte un brand atât de onorant. Oricum, însă, un intelectual are drept atribut inconturnabil conştiinţa critică. Aceasta trebuie să opereze nediscriminatoriu, oriunde şi oricând, după aceleaşi rigori, tocmai pentru a-şi păstra intactă credibilitatea, mai cu seamă dreptul la judecată. Or, de 17 ani, intelighenţia autohtonă cea mai rafinată s-a lăsat ademenită de păcatul dublei măsuri. Acest standard a fost unul nedrept. O indică fără nici un dubiu cele două alternanţe la guvernare. De fiecare dată, speranţele s-au dovedit a fi iluzii pernicioase, iar „ai noştri”, odată ajunşi la putere, la fel de siniştri ca „ai lor” (ba chiar mai ordinari, pe alocuri!).

În sfârşit, al treilea viciu descalifică Apelul chiar în premisele calităţii de intelectual. Când totul este maculat, tâlhărit şi sfâşiat între „negociatori” venali, ultima speranţă vine de la singurul în drept să identifice salvarea. Este vorba de sentinţa celui mai presus de toate, fără interese, admiraţii şi ranchiuni. Acesta este înţeleptul! Dar pentru că modernitatea l-a avortat, pe motiv că nu mai are nici o utilitate, statutul său a fost preluat de intelectual. Neutral în raport cu tot ce este meschin şi mercantil, imun la funcţii, cu totul dezinteresat de bogăţiile care seduc şi înstrăinează, post-înţelepţii ar trebui să mai aibă doar vocaţia anahoretului care, desprins de lume, poate scruta adevărata perspectivă a oamenilor şi lucrurilor. Or, semnatarii Apelului sunt mult prea mondeni, într-un sens care duce la etimologia termenului, iar nu la semnificaţiile lui curente.

Cu riscul să-i supăr pe progresiştii neamului, cred că intelectualii îşi pot prezerva statutul şi vocaţia doar dacă rămân o castă. Ultimul Apel i-a adus în anticamera unui partid. Nu văd oroare mai mare decât înţeleptul convertit în politruc. Că tot avem un preşedinte marinar, vă mai duceţi aminte de albatrosul lui Baudelaire şi de matrozii nătângi?

Florin Ardelean


***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren