Neînvăţat să piardă, ci doar să-şi amâne victoriile, încă de pe vremea când era un cadru de nădejde al partidului comunist, Ion Iliescu ştia clar, la ultimul Congres, două lucruri: cu Mircea Geoană în frunte, va fi imposibil ca în PSD să nu apară sumedenie de mici crize de identitate şi, mai apoi, că e timp destul până la viitoarele alegeri pentru a reveni la conducerea partidului. S-a apucat răbdător să aştepte, cum a aşteptat şi în funcţia de prim-secretar la Iaşi. Ceea ce n-a intuit – cum n-a prea intuit nimeni – a fost modul dezastruos în care Alianţa va gestiona guvernarea şi nici războiul dintre palate.
Iliescu avea nevoie de firimituri de crize, tocmai pentru că, într-un partid, acestea sunt cele mai greu de ţinut sub control. Iliescu e prea mândru, prea inteligent şi prea cutră politică ca să devină liderul unui partid de buzunar. Un partid „la purtător” şi-ar putea face oricând. Pe Petre Roman îl foloseşte de câteva luni pe post de sperietoare de pesedişti. După nici un an, PSD e deja atât de îmbucăţit – grupul de la Cluj, grupul tinerilor, oamenii din jurul lui Iliescu, camarila lui Mircea Geoană, cei care i-au rămas fideli lui Năstase – încât nici nu mai ştiu dacă putem vorbi de o ideologie unitară, pentru că termenul de strategie unică nici nu poate fi adus în discuţie. PSD a ajuns un partid nevrozat. E ceea ce şi aştepta Ion Iliescu. Plus un Congres extraordinar, la care să fie debarcat Geoană. Timp, repet, era destul.
Debandada din Alianţă i-a dat însă planurile peste cap. Încrâncenarea de mahala şi delicateţea de cuţitar ale lui Traian Băsescu l-au încurcat. Fostul comandant de navă s-a comportat, fără să vrea, ca o peţitoare. Forţând prezenţa la urne înainte de termen, i-a împins din nou unul în braţele celuilalt pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase… Mai mult ca sigur vom avea alegeri anticipate la începutul anului viitor. A lăsa pe mâna lui Geonă întocmirea listelor ar fi o crimă, atât din punctul de vedere al lui Iliescu, cât şi din cel al fostului prim-ministru. Dincolo de orice aberante sondaje de opinie, PSD va obţine un scor peste liberali. Iar o colaborare cu democraţii e mai mult decât previzibilă. Pe de altă parte, nici Adrian Năstase nu-şi poate permite ca Mircea Geoană să aibă ultimul cuvânt. Nici el, nici toată turma de pesedişti (nu doar cei de la vîrf, dar mai cu seamă cei din teritoriu) a căror dosare de la DNA însumează mai multe file decât biblioteca din Zambaccian.
Cu un fals discurs bazat pe curăţenia morală în rândul membrilor de partid, lui Geoană i-ar fi imposibil să pună pe locuri eligibile oameni cercetaţi penal. Adică tocmai foştii „grei” ai partidului. Majoritatea acestora, rămaşi faţă în faţă cu justiţia, fără scutul politic care-i înconjoară şi fără plasa de interese mafiote care le atenuează mereu căderile, ar intra direct din birourile parlamentare în puşcării. Melanjul între orgoliul lui Ion Iliescu, interesele mafiote ale pesediştilor îmbătrâniţi în rele şi incapacitatea funciară a lui Mircea Geoană de a ţine sub control partidul vor naşte un Congres extraordinar încă înainte de sfârşitul anului, după care Geoană se va reîntoarce la jucăriile lui cumpărate pe vremea când era ambasador în America.
Această stare de panică explică şi ieşirile media tot mai dese ale unor pesedişti, aflaţi la jumătatea distanţei dintre Iliescu şi Năstase, cerând schimbarea conducerii, aşa se explică tot mai desele afişări în public ale celor doi şi, de ce nu, şi iubirea târzie a lui Iliescu pentru Adrian Năstase. Ce va naşte iubirea asta, vom vedea. S-ar putea ca, după aflarea rezultatelor alegerilor anticipate, cei doi să apară la vreo televiziune şi să ne prezinte, în direct, testul de sarcină. Pozitiv. Naşul îl ştim de acum: Traian Băsescu.
Miron Beteg
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
