Ce faceţi, în acest caz? Sunteţi fericiţi pentru că măcar o parte din ei vor fi traşi la răspundere sau, dimpotrivă, vă enervaţi brusc, sugerând vocal că oamenii legii şi-ar fi dat mâna cu cei şase hoţi neprinşi?
Eu, unul, m-aş simţi oarecum răzbunat dacă, fie şi parţial, aş vedea justiţia înfăptuindu-se. O mare parte a analiştilor politici, lăudători vioi ai Guvernului, încearcă să ne convingă, însă, că întregul demers al DNA de a cerceta demnitari este sortit eşecului, fiind o simplă mascaradă, câtă vreme nu face decât să răspundă unor obscure comenzi politice. Această opinie e amendabilă, din punctul meu de vedere, din cel puţin trei pricini. În primul rând, faza prealabilă a cercetării nu constituie, propriu-zis, un act de inculpare. Astfel încât victimizarea imprudentă a cercetaţilor e un simptom al maniei persecuţiei. Viziunile apocaliptice, cum că ne paşte dictatura prin intermediul braţului justiţiei, sunt răbufniri halucinante ale unor inşi care şi-au făcut o profesie din împroşcarea cu mizerie. Oamenii pe care DNA i-a luat în colimator au ocazia, onorabilă, de a se prezenta în instanţă pentru a se apăra. Până la proba contrarie, sunt inocenţi.
În al doilea rând, principiul de bază a răspunderii în materie penală instituie caracterul individual al acesteia. Prin urmare, gradul de vinovăţie a unei persoane nu se calculează în funcţie de numărul cazurilor similare anchetate, ci avându-se în vedere exclusiv faptele acesteia. Păcuraru, Chiuariu ori Năstase nu pot invoca, în apărarea lor, faptul că membrii altor partide nu sunt anchetaţi, pentru că acest lucru ar echivala cu o recunoaştere tacită a propriei vini. E la fel cu ipoteza în care unul dintre cei patru hoţi capturaţi, din exemplul de la începutul acestui text, ar spune că da, recunoaşte că e vinovat, dar că s-ar simţi niţeluş mai bine dacă ar fi prinşi şi ceilalţi şase infractori!
În al treilea rând, anchetarea unor demnitari, din orice spectru al scenei politice ar fi ei, răspunde nevoii acute de reinstalare a unei estetici sociale şi instituţionale. În ţara unde oamenii au cea mai mică încredere în instituţii, unde birocraţia ajunge să te descumpănească la fiecare ghişeu în faţa căruia te apleci ceremonios, era nevoie de reechilibrarea poziţiilor. Anchetarea demnitarilor asupra cărora planează suspiciuni nu e decât un act de normalitate, un procedeu sănătos de reconfigurare a principiilor democratice.
Aşadar, pe mine, ca simplu cetăţean, nu mă interesează deloc ce culoare politică au miniştrii, primarii, şefii de instituţii anchetaţi pentru fapte de corupţie. Se zice că aceştia n-ar fi singurii cu mâinile pătate, şi de aceea partidele din care provin ei ne cer să-i iubim puţin, să fim solidari cu drama lor. Le răspund, hotărât, că nu se poate. Dar asta nu înseamnă că nu m-aş putea împrieteni cu ei, atunci când vor avea o sentinţă definitivă şi irevocabilă care să le ateste nevinovăţia.
Dan Boeriu
