„Aceste jivine (se referea la actualii guvernanti – n.b.) sa se duca cât mai repede în scorburile lor”.
Am crezut ca nu aud bine. Asa vorbeste un ministru? Nu cumva a fost acolo un boschetar deghizat? V-ati imagina vreodata ca ar fi spus asemenea vorbe un parlamentar român dinainte de razboi? Titulescu, de pilda, sau Iorga, sau Argetoianu? Oamenii aceia, politicienii aceia, stiau trei-patru limbi straine, citisera mult, calatorisera sau chiar studiasera în strainatate…
Ce sa creada oare românul de rând când aude asemenea vorbe? Ca el, care de-abia-si duce zilele, tot asteptând sa traiasca mai bine de 16 ani încoace, si cam satul de promisiunile din timpul strict al alegerilor, nu moare nici de dragul pedistilor, nici al penelistilor, nici al penetecedistilor, nici al pesederistilor, al udemeristilor nici atâta. El asista siderat la insultele si jignirile spuse nonsalant ba dintr-o parte, ba din alta. Dl Geoana a spus si el ca cei de la guvernare trebuie sa-si dea urgent demisia, ca sunt inamici, dusmani, mai stiu eu ce, numai de opozanti politici n-a adus vorba. Becali tipa la televizor – la o ora de vârf – ca Vadim e bolnav psihic, iar Vadim, si mai tare, urla ca Becali e un analfabet.
Românii asista demult la spectacole de genul acesta si-mi imaginez ca se tot întreaba ce rost or fi având, daca lor nu li se întâmpla nimic bun de atâtia ani? Ce-o fi cu tigania asta?
Cine ne conduce pe noi? Ce tip de politicieni, care fac ce fac si-i vezi ba în fata unor viloaie, ba a unor masini de miliarde, ba la brat cu top-modele, ba explicând cam încurcati ce pleasca de mostenire le-a cazut pe cap, ba motaind în salile bine încalzite ale Parlamentului, ba dând telefoane, ba semnând… comisioane, ba votându-si pensii grase pentru când se vor fi saturat de somn, ca demnitari…
Oare ei chiar nu-si dau seama ca se razboiesc pe banii si pe nervii nostri, într-o tara incapabila sa faca curatenie la propriu, cu strazi pline de gropi si gunoaie, cu cersetori la tot pasul, cu multa mizerie?
Ce ne intereseaza pe noi ce au ei de împartit si cum ne trimit, când unii, când altii, în scorburi? Ceauseasca ne facea viermi, domnul acesta ne face jivine si ne trimite în scorburi… În care scorburi, va întreb, domnule fost ministru, ca padurile le-ati cam taiat. Sau scorbura a fost numai o metafora? Dar jivinele, ele ce sa însemne?
Mi-e dor de batrânica aceea cu sufletul ca cristalul care-i povestea, cu glascior tremurat, lui Mircea Dinescu, cum îl suna ea, când nu mai poate de dor, pe feciorul ei din cele strainataturi. „Da’ el nu-i acasa, spunea, vorbesc cu robotul, ca e glasul lui. Si-mi spune asa: Momentan nu suntem acasa, reveniti.”… O, Doamne, ce putin îi trebuie unui om cu sufletul curat sa fie fericit…
Elisabeta Pop
