Ca natie, avem abisul nostru, în care am stocat cu sârguinta nenumarate
esecuri, gesturi ratate, refuzuri si penibilitati demne de toata mila. Istoria
românilor este, vai!, o colectie opulenta de abuzuri asupra raportului
dintre scopuri si mijloace, un cimitir (vesel?) al proiectelor esuate, un sonet
dedicat vaicarelii. Fascinati de noi însine, mai gasim resurse pentru
a-i dispretui pe altii.
La fel cum, odinioara, odaliscele templelor aveau menirea de-a întretine
nu doar focul patimilor, ci si pe acela, cât se poate de real, necesar
ritualului de jertfa, astazi mucenici ai neamului cu simbria redusa la venitul
minim pe economie sufla în taciunii spuziti ai etnosului vindicativ. Nationalistii
nu mor, nu se predau, ci doar, în ragazuri scurte, se scobesc prin nas
ori la radacina hemoroidala a sirei spinarii. Pentru media, foloasele sunt de
nepretuit, într-o vara în care doar natura dezlantuita a mai produs
rating.
Aflat în secuime, într-o vacanta petrecuta cu sotia, presedintele
Basescu a facut, la Covasna, o declaratie care a trezit din catalepsie deopotriva
presa si guristii din partidele aflate în regim de pilot automat. Ceea
ce a spus este de bun simt, anume ca limba româna sa fie predata în
regim de limba straina, în cazul copiilor care atunci când ajung
în clasele primare nu cunosc, din familie, decât maghiara.
Scopul este simplu: eliminarea unui handicap real, pentru cei ce nu apuca
sa-si însuseasca temeinic limba oficiala a statului. Spusele prezidentiale
i-au adus în erectie etnofila, prelunga si dureroasa, pe toti cei care
intrasera într-o letargie de context. S-a remarcat marele român
Dan Voiculescu, devotat pâna la sacrificiu consoanelor limbii materne
si vocalelor din spatiul mioritic, gata sa apere cu trustul sau de presa diftongii
natiei, sa-si consume saliva pentru a emancipa adverbele amenintate cu surghiunul
si sa zvârle buzduganul Partidului Conservator în bozgorii care
terfelesc feciorelnicele substantive, ori gracilele conjunctii.
Varanul de la Trustul „Impact”, cade într-un delir pateticoid
atunci când constata în vorbele celui pe care îl uraste „o
jignire la adresa românilor si o noua sfidare a Constitutiei”. De
dragul limbii române, ultragiata pentru insolenta de-a fi propusa ca limba
straina, în scolile din Secuime, Motanul Felix a facut un furuncul pe
sentimental patriotic. La rândul sau, Funar se dezbracina la imaginarul
erotic si invoca adevarul etern: unguroaicele sunt de vina.
Farmecul lor desuchiat este, de altfel, proverbial. Stie Ghita ce stie, de
pe vremea când printre blocuri si tufe de liliac se hârjonea cu
Ildiko, gata sa-l initieze în furtisagurile amorului de mahala, numai
si numai daca spune “Szeretlek!”. Fostul primar al Clujului mai
intuieste cu groaza faptul ca un clitoris de unguroaica poate destabilize institutii
fundamentale ale statului de drept, câta vreme ligvistica generala este
cu mult mai putin atractiva decât aceea aplicata acolo unde se cere.
Este limba româna în pericol? Da, dar nu din pricina copiilor de
secui. Ea se simte atacata tot mai vârtos din cauza inculturii în
rut, a mitocaniei de tranzitiei si a indiferentei celor care o folosesc. Nu
mai are statutul de iubita, ci acela de curva. O foloseste fiecare dupa bunul
plac si o supune unor abuzuri si perversiuni care îi afecteaza chiar fiinta.
Cu atât mai penibili sunt limbutii care sar ca arsi la o declaratie corecta
si normala. Nu o fac din dragoste curata fata de limba lor, ci din ura viscerala
pentru o alta.
Florin Ardelean
