Decebal Traian Remes a osândit coruptia din cheie de bolta a tranzitiei
la români într-un banal bacsis, demn de caciula unui spalator de
parbrize. De la alura ametitoare a valizelor cu euro si a cifrelor ce debutau
cu suta de mii, tunul ministerial menit sa falsifice o licitatie grasa a fost
coborât la 15 mii amarâte si o caruta cu caltabosi udata cu câteva
damigene de tuica. Deplorabil!
Mai mare umilinta nici ca se putea, mai ales ca ticalosul care a terfelit calitatea
ancestrala a natiei este un maramuresan, ajutat cu osârdie de ex-ministrul
Ioan Avram Muresan, ardelean si el. Mita, hotia, învârteala au,
la români, o traditie imemoriala. Nu cred ca ne-am „stricat”
moral o data cu venirea domnilor fanarioti.
Dimpotriva, prin exemple cu nemiluita, am avut puterea si talentul de-a îmbogati
tehnologiile furtului pâna dincolo de rafinament, înspre grotesc.
Pentru un favor sau o capatuiala, nimic nu a fost pregetat. Dar sa lasam colbul
istoriei asezat peste maretiile trecutului si sa supunem unei scurte analize
ultimii ani.
În tranzitie, furtul sub obladuirea politicii si scutul puterii a cunoscut
doua forme principale. Pe de o parte, mita organizata, luata si data dupa toate
regulile lucrului bine facut. Partidul care a reusit sa fure sârguincios,
într-o clandestinitate camuflata pentru vecie, ba reusind sa dea si impresia
ca transpira pe ogorul interesului public, a fost PSD-ul. Adrian Nastase, Michi
Spaga, Hrebenciuc sau Dan Ioan Popescu, precum si alte sute de pesedei, mai
mult sau mai putin anonimi, au pus la punct un mecanism fiabil al mitei ca institutie.
Totul era pretuit si ofertat la o valoare bine chibzuita. Îmi aduc aminte
de ceea ce mi-a spus un amic, om de afaceri. Daca te interesa o licitatie, pentru
un iaz, CAP sau fabrica dusa în faliment, trebuia sa iei legatura cu oamenii
bine selectati ai partidului, care îti cereau pretul corect. Daca dadeai
mita ceruta aproape oficial, câstigai! A doua forma a jafului a fost patentata
de PNTCD si, în general, de guvernarile în alianta.
Ajunsa la putere, Conventia Democrata, s-a pus pe spoliere cu o frenezie de
neimaginat. Totul s-a furat rapid si la pret mic, mita devenind un jalnic spert.
Acelasi amic, om de afaceri, avea nostalgia finalului anilor ’90, când
puteai pune mâna pe o afacere babana în schimbul unei mese copioase
si a unui bax cu whisky, dat unui lider local. Decebal Traian Remes si Muresan
fac parte din aceasta categorie, a coruptilor cu damf de derbedei – rapizi,
cu spaima ca mâine li se gata mandatul, asa încât prada trebuie
înhatata cu foamea-n gât, asemenea pestilor pirahnia.
Grav e ca totul s-a petrecut sub paravanul maximalismului moral, garantat de
generatia de politicieni care facuse puscarie politica. Niciodata, în
România, nu s-a furat mai agresiv si într-o debandada mai feerica,
precum în regimul Constantinescu, sub lozinca sperantei si mântuirii
neamului de… coruptie!
PSD a mânarit cu metoda si stil, departe de ochii presei. Nu acelasi
lucru l-au realizat aliantele. Ura dintre partidele aflate la putere a fost
mai puternica decât instinctul hotiei. De aceea, coalitiile au fost maculate
de nenumarate scandaluri publice, iscate tocmai în acest decor al mitei
data si luata sub observatia vigilenta a „aliatului”.
Sâmbata, la „Ultima ora”, pe „Realitatea TV”,
cel ce a pângarit chiar mita, jalnicul Remes, a dat un spectacol sinistru,
într-o interventie la telefon. Personajul s-a acoperit iremediabil de
penibil, fiind sub influenta evidenta a mitei pe care o degustase din damigenele
deja celebre.
Florin Ardelean
