Aruncându-şi învinuirile fără să aducă nici cea mai mică probă, în afara „credibilităţii” postului pe care l-a ocupat, Liviu Turcu părea – şi pare – imperturbabil. Chiar şi atunci când rosteşte monstruozităţi de genul „Partidul meu e România”. El e împietrit, în schimb de intrat într-un tremolo aproape psihopat au intrat presa şi o bună parte a clasei politice. S-au rostit fraze grave împotriva securistului nimerit brusc în solda iubirii de ţară. A fost făcut bolnav psihic, unealtă de partid şi de stat, reprezentant al unor agenturi străine. Pe de altă parte, la intrarea în sediul CNSAS Mircea Dinescu l-a întâmpinat cu un zâmbet mai larg decât borurile pălăriei pe care o purta. Alţi membri ai Consiliului au găsit în detaliile tehnice oferite de Turcu explicaţiile pentru lipsa unor părţi importante din arhive, în timp ce ziariştii scriu despre el ca şi cum ar paria la o cursă de cai.
Nu mă interesează nici Turcu, nici lista lui. N-ai cum să nu observi că aşa cum DNA nu prea se ocupă de pedişti, nici Turcu nu pomeneşte măcar un nume din partidul condus încă, nici măcar din umbră, de Băsescu. Cu nişte arhive deratizate din timp, Băsescu a găsit cel mai bun mod de a-şi pune la punct inamicii politici. Actualul preşedinte e un Gepetto iscusit, iar Turcu, în mâna lui, o bucată de lemn care se lasă perfect prelucrată.
Un Pinocchio sperietoare într-un spectacol de marionete securiste regizat la Cotroceni. Straniu e însă alt lucru. În ultima vreme, Traian Băsescu foloseşte din greu toate instrumentele gazetăreşti de care dispune preşedintele PC, Dan Voiculescu. Acordă interviuri kilometrice Jurnalului Naţional, dă interviuri doar la Antena 3, iar scandalul Turcu a izbucnit tot în ograda de pixuri a lui Voiculescu.
Tucă pare, mai nou – pe banii aceluiaşi mogul de presă – un soi de consilier de imagine al locatarului de la Cotroceni. Toate reglările de conturi se fac în acelaşi ziar şi la aceleaşi televiziuni. Şi asta, în timp ce Dan Voiculescu îl atacă, de câte ori are ocazia, pe preşedinte. Nu la baionetă, ci cu harponul. Securist, iresponsabil, alcoolic, mahalagiu, dictatorial: dacă ai aduna toate caracterizările cu care l-a blagoslovit în timp „Felix” şi le-ai trimite la Bruxelles, Traian Băsescu nu ar putea ocupa nu un post de comisar european, ci unul de culegător de frunze pe banii UE.
În atari condiţii, ar fi o chestiune de minimă igienă naţională ca mesajele lui Traian Băsescu să fie dacă nu izolate, măcar distilate înainte de a fi transmise către populaţie. Un glumeţ ar putea susţine că la mijloc e independenţa presei. Că Voiculescu nu se amestecă defel în politica editorială a organelor gazetăreşti pe care le patronează.
După scrisoarea deschisă şi ofuscată în care una dintre fiicele acestuia îl trăgea de urechi pe Marius Tucă pentru că a dat drumul unui text nu tocmai amabil la adresa preşedintelui PC, şi după afirmaţia lui Voiculescu însuşi că „independenţa presei e o iluzie”, până şi glumeţilor le îngheaţă zâmbetul pe buze. Şi atunci, de unde acest joc dublu? Pentru că e clar că între Voiculescu şi preşedintele României există un mariaj (de interese) sub… acoperire, ca să folosesc un limbaj pe care riscă să-l înveţe şi copiii de grădiniţă.
Voiculescu se joacă din greu de-a independenţa (cum se joacă şi Jurnalul Naţional, şi Antenele), punând însă umărul la întărirea puterii prezidenţiale. Ar fi o singură explicaţie: aflat la 1 la sută în opţiunile electoratului, PC visează noaptea o alianţă ori o fuziune cu PD. Doar aşa cei câţiva membri mai acătării ar mai ajunge, la viitoarele alegeri, în Parlament. Preţul nici nu e, până la capăt, foarte mare.
Miron Beteg
