Avem prea mult laptic, sau politicienii români care au negociat respectivul
capitol al integrarii în UE au prea putin talent sau caracter? „România
produce anual în jur de 5,2 miliarde de litri de lapte, iar cota negociata
cu UE este de aproape 3,1 miliarde de litri”, mai scrie ziarul respectiv.
Deci ce vom bea? Lapte din import, bineînteles mai scump, ca sa se îmbogateasca
altii (producatorii straini si celebrii importatori români)? Sau Coca-Cola,
care e sanatate curata? Sau, si mai bine, alcool la greu, ca sa ne tâmpim
de tot?
Dar sutele de mii de tarani români care traiesc din vânzarea laptelui
ce vor face? Se vor reconverti profesional si se vor angaja în PR sau
advertising, vor îngrosa rândurile somerilor si ale asistatilor
social dependenti de mila unei fiscalitati în crestere, sau vor fura din
buzunare si din apartamente? Si cum ramâne cu economia de piata, libera
initiativa si concurenta libera? Gargara!
Revista „Ferma” detaliaza: „Stim exact cota – 3,057 milioane
de tone (1,093 milioane de tone la industrializare si 1,964 milioane de tone
la livrari directe). Aceasta înseamna un consum (anual – n.n.) de
140-150 l pe cap de locuitor (în functie de câti lucreaza în
strainatate). Comparând cu normele OMS (240 l) si consumul realizat în
tarile europene dezvoltate (280-440 l), ajungem la un consum de sub 50%, fapt
ce s-ar putea traduce cu un popor nutrit insuficient, chiar decalcifiat.
Comparativ cu cifra de industrializare din 1985 (6,4 milioane de tone), ajungem
la aceeasi concluzie”. Deci cota UE se refera si la laptele industrializat.
„Stabilirea cotei de lapte s-a realizat într-o zona neconsolidata
productiv (productia medie 3.400 l lapte) si tehnic (15% din lapte se produce
la ferme, restul în gospodarii). Acest fapt a dus la stabilirea unei cote
mici în comparatie cu tari care au aderat acum (Ungaria – 1,9 milioane
de tone, Cehia – 2,6 milioane de tone, Polonia – 8,5 milioane de tone) si cu
o populatie mult mai mica (Ungaria, Cehia) sau dubla decât România
(Polonia), situatia fiind asemanatoare si la efectivul de vaci (Ungaria – 400
mii, Cehia – 630 mii, Polonia – 3,4 milioane, – România 1,74 milioane).”
Dar, în fond, de ce e nevoie de cote impuse tarilor? Si de ce altii le-au
putut negocia mai avantajos? „Pentru o activitate comerciala rentabila
este necesara o productie marfa de minim 4000 l care, raportata la cota de 3,057
mil. tone, înseamna un efectiv necesar de 750 mii vaci, pentru care trebuie
întocmit si realizat programul de modernizare a fermelor de vaci. Rezulta
ca diferenta de 1 mil. vaci trebuie sa primeasca alta destinatie! Care?
Crestere pentru carne (program de metisari cu rase de carne, caci pentru carne
nu exista cota) sau sacrificare”. Deci, în cazul asta, nu piata
libera e cea care da tendintele, ci birocratii (de stat, fie el si european)
de la centru, care decid pe cine sa subventioneze si pe cine sa limiteze?
Adrian Gagiu
