Ajungem la starea de performanţă maximă abia atunci când nu facem nimic. Nu cunosc un popor mai demn de-a fi pus drept ilustraţie la faptele Domnului, din Ziua a 7-a.
Suntem fundamentaliştii stării de repaus. Ideea ne surprinde, irevocabil, între ceaunul cu bograci şi ţambalul pe care sfârâie mititelul. Ne alungăm depresiile doar atunci când punem de-o defulare, la iarbă-verde.
Hala industrială ne-a deprimat. Nu era locul nostru de obârşie! Sala de lectură ne-a constipat. Asta e, abstracţiile nu intrau în aria de expertiză a Mioriţei. Şi pentru că destinul ne soma să găsim un topos, ne-a fost dat să intrăm în armonie cu Ştrandul Ioşia, să cochetăm intelectualist cu Parcul Bălcescu şi să ne găsim îndestularea la proţap, pe cursul inferior al Crişului Repede, printre arini şi indiciile uşor fanate ale fiziologiei umane.
Patru zile, produsul de serie al politicii româneşti, scandalul, şi-a tras, cât de cât, sufletul. Mai nimic semnificativ nu s-a petrecut, apoteoza Zilei muncii le-a castrat combatanţilor râvna insultelor reciproce, iar moderatorii de talkshow au declarat time-out. Traian Băsescu, pus să facă, pe 19 mai, skandenberg cu el însuşi, şi-a dat întâlnire cu malul mării, alternând băile de mulţime cu (bănuiesc) solilocviile lui Odiseu-căpitan-de-cursă-lungă. Nu ştiu dacă a avut răgazul cuvenit pentru o cutremurată întâlnire cu el însuşi.
N-aş prea crede, pentru simplu motiv că i-ar cauza supliciul judecăţilor retrospective. În ce-l priveşte pe Tăriceanu, a preferat să-şi însoţească fiul la un concurs de carting, având şansă să-şi vadă odrasla printre cei mai buni. Este chinuitor, totuşi, să fii prim-ministru când vocaţia ta se rezumă la aceea de-a sufla în jigler, iar pregătirea de politician este la fel de temeinică precum oportunitatea schimbării fazei lungi cu faza scurtă la întâlnirea dintre o motocicletă şi o ploaie de meteoriţi.
Liberalismul românesc şi-a găsit în bietul manechin de-anţărţ cea mai umilitoare modalitate de-a se compromite irevocabil, nu doar pentru că are un preşedinte de onoare ce a fost turnător la Securitate, dar în primul rând pentru că s-a pricopsit cu un lider care, privit la raze X, seamănă leit cu Patriciu. Până şi Văcăroiu din perioada anilor 1992-1996 era mai autonom faţă de Iliescu decât premierul de astăzi în raport cu oligarhii. Cum să faci politică fiind bântuit de interesele altora? Cât priveşte relaţia PNL pe sub masă cu PSD, aceasta salvează un context, dar compromite flagrant, pe termen lung, perspectivele unui partid ce-şi regăseşte onoarea exclusiv în istoria veacurilor trecute.
Repausul de armindeni a avut şi o miză politică. La Paris, cam 100 de români şi moldoveni au ieşit pe esplanada Trocadero pentru a demonstra pro-Băsescu, timp în care şi românii din Spania se pregătesc de fapte mari, în sprijinul aceluiaşi ins. La Bucureşti, chiar când scriu aceste rânduri, liderii social-democraţi, în frunte cu jalnicul Geoană, sunt gata să speculeze muştarul de pe micii poporului vegetal şi să-i subtilizeze spuma din halbele cu bere, într-o tentativă a zece mii de rebuturi ideologice de-a se băga în seamă.
Patru zile, România a semănat cu o staţiune agro-zootehnică. Cine nu s-a mulţumit cu fânul din iesle, a avut dreptul să pască păpădii în puf propriu. Izlazuri udate de ape curgătoare ne-au oferit şansa unei cure de clorofilă. Şi pentru că suntem fraţi cu natura şi surioare cu centura, în urmă a rămas plaiul ca o gură de tomberon.
Florin Ardelean
