Glumind stânjeniţi, medicii care l-au operat pe Traian Băsescu au mărturisit că preşedintele a tras o ţigară în salonul pe care-l ocupă. Deşi n-au avut parte de nici un naufragiu, cei doi specialişti s-au trezit cu un Vineri est-european pe care erau obligaţi să-l pună pe picioare. Un Vineri care le-a nimerit pe masa de operaţie dintr-o ţară în care nici o lege nu trebuie respectată. În care e şmecherie curată să încalci legea. Să te ascunzi în budă ca să fumezi o ţigară. Nici unuia dintre noi nu i se pare grav că taman preşedintele nu se supune legii. Din contră, ne-a devenit şi mai simpatic. Mai de-al nostru, mai „din popor”. Iar austriecii, ce naiba să facă şi ei? S-au adunat la miezul nopţii ca să opereze o hernie de disc, nu să educe un popor întreg.
***
Şi presa, şi oamenii politici dau dovadă de o lipsă de inventivitate de-a dreptul şocantă, de parcă toţi ar fi trecut pe la Ştefan Gheorghiu. Pentru cititorii mai juni, Ştefan Gheorghiu era şcoala oficială de îndobitocire comunistă. Înainte vreme, când încă nimeni nu-şi imagina că ar putea apărea la orizontul răsăritean un Gorbaciov iar la Timişoara mişcări de stradă la sfârşit de ’89, toate ziarele erau pline de expresia Cabinetul de lucru al preşedintelui e Ţara! Adică Nicolae Ceauşescu n-avea astâmpăr, lucra permanent, oriunde s-ar fi aflat, problemele întregii ţări erau, în amănunt, şi problemele lui. Cât a şezut la Viena, şi presa, şi pediştii care l-au vizitat, şi purtătorul de cuvânt al Cotrocenilor ne-au asigurat că şi-a transformat salonul într-un adevărat cabinet de lucru. Un soi de Cabinetul de lucru al preşedintelui e Salonul de spital. Chestie spusă cu mândrie patriotică, rostită din rărunchi tricolori. Mărturisesc că mă aşteptam la o asemenea afirmaţie din partea pediştilor şi a presei, Cabinetul de lucru al preşedintelui e Salonul de spital, doar în cazul în care ar fi ajuns Vadim Tudor preşedinte!
***
Fiindcă tot a înviat din morţi precum Lazăr, la doi ani după ce a stat sub piatra funerară a Cotrocenilor, Theodor Stolojan s-a propus, senin, şi în fruntea liberalilor, şi în fruntea Guvernului. N-o să comentez acuma faptul că toţi bolnavii vor să conducă ţara asta, mai cu seamă că, vorba lui Mark Twain, nici eu nu mă simt prea bine. Nu mă interesează nici măcar faptul că vorbeşte despre Tăriceanu de parcă şefia PNL ar fi un soi de monarhie politică, unde îţi desemnezi urmaşul, uitând că, totuşi, actualul prim-ministru a fost ales de un Congres. Puţin băgată în seamă a fost în schimb motivaţia pentru care Stolojan se vrea iar în fruntea liberalilor: să refacă partidul pentru a-l uni cu… PD. Să-l refacă pe adevăratele temelii liberale pentru a-l desfiinţa. Dacă tot visează să facă praf un partid, măcar să se simtă pe scena politică românească. Trezit din „somnul cel de moarte”, omul a nimerit din respectul şi compasiunea unei ţări întregi într-un banc cu ardeleni. Seamănă cu badea Gheorghe care, întrebat de ce îi dă atât de mult soacrei să mănânce, de ce are atâta grijă de ea în ultima vreme, a răspuns, chiar dacă nu la Tucă Show: „Ca să se chinuie mai mult când o să-i dau cu toporul în cap”.
Miron Beteg
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
