Suntem iarăşi ce-am fost, neică! Individual, ne-am scos, cum s-ar zice. Cu sau fără glorie, Iisus şi-a mai făcut o dată numărul pe Cruce, izbăvindu-ne, cel puţin ca sugestie, de-o grămadă de nelegiuiri. Purificaţi nevoie-mare, privim acum lumea cu severitatea celui curat, gata pentru a inculpa pe altul, cu rafinamentul crud al unui procuror lovit de hemiplegie. Inocentaţi peste noapte de-un ritual mai degrabă monden decât sacru, inşi patibulari survolează galeşi văzduhul celest, ca şi când prescura înmuiată în vin le-ar fi provocat mâncărimi sub braţ, urmate de creşterea unor aripi de înger. Ai zice că sunt MIG-uri! Transfiguraţi patetic, au o clipă iluzia absolutului. Numai că, în secunda următoare, roiurile de lilieci decad în ţărână, ameţite de-un zbor deasupra unui cuib de viespi. Iubirea creştină, beatitudinea şi isihasmul se transformă într-o nesfârşită poftă de sânge. Libidoul Răului se manifestă natural. Îngerul nu a fost decât un vampir deghizat sumar…
Cum stăm, însă, ca naţie? Am înviat? Tare mi-e teamă că suntem tot pe cruce. Plini de răni, contemplăm panorama Golgotei. De-a stânga şi de-a dreapta, cei doi tâlhari: cel comunist şi cel capitalist, iar la mijloc, românul imparţial, ca măgarul lui Buridan. Vlăguiţi de efortul ţintuirii într-o tranziţie fără contur, aşteptăm să ne dăm duhul pentru a avea apoi, miraculos, perspectiva Învierii, a înălţării la Europa. Muribunzi, savurăm bovarici mesele îmbelşugate ale viitorului, cu ucenicii zburdând în jurul nostru, care mai de care dorind să ne sărute pârdalnic. Întregul scenariu e plauzibil. Mai toţi ne văd, după 1 ianuarie, integraţi sau, ca să folosesc o sintagmă post-biblică, digitalizaţi.
Dar dacă scenariul nu va mai funcţiona, precum în urmă cu două milenii? Cine ne garantează că mironosiţele vor veni, conform mitului, pentru a unge cadavrul? Tare mi-e teamă că femeile purtătoare de mir şi-au abandonat menirea, preferând îndeletniciri de pripas, pe Centură ori, cu ceva şansă, pe trotuarele şamponate din Cetatea gloriosului Nero. Tehnic vorbind, Învierea nu mai e o afacere. Nimeni nu se mai entuziasmează de un miracol. E suficient să stai cinci minute într-o secţie de terapie intensivă, din orice spital, pentru a realiza că Via Mala nu mai are nimic în comun cu Via Sacra. Conectat la aparate, poţi să zaci în moarte clinică, fără ca eventuala înviere să mai suscite entuziasme colective suficient de posesive pentru a naşte o religie, fie ea şi de cartier. Ba e chiar o nedelicateţe să pretinzi să mori pe cruce pentru a izbăvi de păcate norodul globalizat. Spiritul veacului e cu totul altul, de vreme ce portofoliul cultural al umanităţii e vascularizat abundent de accesul în păcat. E ca o perfuzie ce ne ţine în viaţă, ne dă sens şi vitalitate. Orice Mântuitor recurent ar fi privit cu mefienţă, ba chiar ocărât sever, precum un hoţ ce atentează la bunul nostru cel mai de preţ. Atenţi să nu pierdem nimic din acest reality-show care este crucificarea, nimeni nu mai dă doi bani pe misterul învierii. E deja vu. Pur şi simplu, nu mai are rating!
Cred că nu ne mai putem ascunde după deget. Iuda sau Ion Iliescu mai pot aştepta, dar Hristos trebuie, nesmintit, lustrat!
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
Florin Ardelean
