Evenimentele ultimei saptamâni arunca într-o ceata si mai densa
una dintre cele mai orfice sintagme ale filosofiei moderne. Fuga lui Priplata
în tara lui, acel personaj ce a comandat asasinarea unui lider sindical,
la Iasi, cu ani în urma, ma face sa constat un paradox cu patent românesc:
proasta administrare a libertatii a permis un fabulos trafic cu libertatea.
România tranzitiei a discreditat dreptatea. O tagma ce în statele
democratice vine imediat dupa Dumnezeu, ca influenta si drept la pedepsire –
judecatorii, procurorii, judiciaristii – poate fi lesne asimilata clientilor
unui night club standard, ahtiati sa vada la bara o fufa ce se despoaie metodic
– Legea! – pâna apuca sa danseze, goala, pe masa oricarui
pârlit cu bani la tescherea. Pentru un bonus, nu se da în laturi
nici de la un oral, scurt. Ce sa-i faci, perversiunea, acum, cu greu e acceptata
pâna si ca o adorabila cochetarie…
Nu cred sa avem puterea, vreodata, sa iesim, ca popor, din pitoresc. Si n-ar
fi nici o drama, câta vreme, daca am avea proasta inspiratie sa-i imitam
pe nemti, macar un sezon, istoria ar consemna un miracol – depresia ca fenomen
de contaminare în masa, ca epidemie. Trecând peste faptul ca ar
fi singura sansa pentru români de a priza tragicul, trebui sa constat
o pululatie a absurdului. Dar nu ca un evazionism al normalitatii, capabil sa
stârneasca genialitatea si fictivul livresc, ci ca soc. Pitorescul românesc
a iesit din categoria esteticului. El este, irevocabil, un concept penal.
Un ins condamnat prin sentinta definitiva pentru faptul de-a fi comandat o
crima, a gasit subterfugii pentru a nu-si executa pedeapsa. Prin doua hotarâri
ale instantei de judecata, cehului i s-a admis sa nu faca pârnaie. Pâna
ce individul, altfel bolnav si haituit, a gasit spartura din gard. Acum, sanatos
si în cuvenit confort, da interviuri, acuza si se lamenteaza. Acest fapt,
realitatea absolut tulburatoare a libertatii unui condamnat la 8 ani de puscarie,
nu mi se pare mult prea grava.
Cu adevarat intolerabil este altceva: presedintele tarii este în concediu,
iar cei ce au deliberat si decis amânarea executarii pedepsei de catre
un instigator la crima sunt si la aceasta ora magistrati! Ce am cu dreptul la
concediu al primului cetatean al Patriei, v-ati putea întreba. Aproape
nimic. E treaba lui sa-si bronzeze buricul si sa dea cu tifla vasluienilor.
Dar nu cred ca îi este permis sa admita, din vacanta, o noua compromitere
a râului si ramului autohtone. Daca rusinea s-ar fi întâmplat
în Anglia, de-o pilda, ar fi iesit zaiafet mai mare ca la atentatele din
metrou. Pe-aici, doar un posibil bufeu, dupa un prânz prea boieresc…
România ar merita statutul de „rezervatie umana”, iar judecatorii
ar trebui sa poarte, precum animalele de curte, placute capsate la ureche. Nu
cred ca în zbuciumata noastra istorie (calificativul e acreditat chiar
de istoricii neamului) statul de drept a suferit, în raport cu spiritul
timpului, un derapaj mai scabros. Fuga lui Priplata, mai precis, posibilitatea
ei, notifica falimentul unui regim politic iresponsabil, cu dizabilitati morale
severe. Aservirea strategica a justitiei îsi arata din plin roadele. Visez
la ziua în care, prin decret, procurorii, judecatorii si politistii sa
fie trimisi la cules de busuioc. Acesta ar fi punctul zero, din care o alta
Românie ar fi posibila. Dar cu totul improbabila…
Florin Ardelean
