19. iunie 2006 14:02; Reactualizat la: 19.06.2006 14:02


Programa(rea) de istorie

S-au furat subiectele de istorie pentru capacitate. Nişte ziarişti au vrut să testeze vigilenţa ministerului lipsei de educaţie naţională, s-au dat drept profesori şi au primit subiectele fără să-i legitimeze cineva.

Şi e ceva foarte normal (la noi), fiindcă istoria în şcolile noastre are deja o tradiţie de bizarerii. Se ştie că, după ideologizarea istoriei în vremea comunismului pe faţă, mai nou e citată în manuale la personalităţi contemporane Andreea Esca. Istoria e o parte din memoria unei colectivităţi, deci o parte din identitatea ei, da? Bun, să purcedem.

A apărut o nouă programă şcolară de istorie pentru clasa a IV-a, aprobată acum un an, deci un fel de lege pentru autorii de manuale şi pentru dascăli. Nu numai că e singura de după 1998 care precizează strict cine şi ce anume trebuie să apară în manuale (şi implicit ce să nu apară), dar e şi plină de prostii. De exemplu, dintre popoarele europene enumerate lipsesc englezii, iar dintre cele vecine românilor lipsesc ucrainienii (poate autorii programei trăiesc încă pe vremea Uniunii Sovietice). Mai lipsesc personalităţi ca Burebista, Basarab I, Alexandru cel Bun, Horea, Cantemir, Tudor Vladimirescu şi regele Ferdinand, dar se vor studia la vârsta de nouă ani Alexandru Macedon, Carol cel Mare, Napoleon, grecii, galii, slavii, turcii, francezii, ungurii, germanii, ruşii, sârbii şi bulgarii.
Programa impune învăţarea imnului, drapelului şi zilei Europei, dar nimic despre stema, imnul şi ziua României. Băi, intelectualilor, tocmai specificul fiecărei culturi în parte face deosebită Europa. Cine o să cultive valorile româneşti, dacă nu noi? În schimb, copiii de clasa a IV-a din România vor trebui să înveţe din toamnă despre greci, gali, slavi, turci: „modul de viaţă: ocupaţiile, locuinţele, îmbrăcămintea, obiceiurile, cultura, conducătorii”. De asemenea, „localizarea pe hartă, influenţele reciproce, tradiţiile, obiceiurile, sărbătorile, comunităţile acestora pe teritoriul actual al României”. De exemplu, despre minoritatea galilor din România.

În februarie 2005, această programă aberantă fusese întâi respinsă de comisia de învăţători ce trebuia s-o avizeze, dar apoi a fost aprobată în aceeaşi formă de către fostul ministru al Învăţământului, că aşa-i la noi. Ministrul actual ar trebui să înlocuiască din ea prin ordin ministerial măcar capitolul „Conţinuturi ale învăţării”, conform propunerii de bun-simţ a lui Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Arad, ce porneşte de la familie, comunitatea locală, elemente esenţiale din istoria naţională şi minorităţi, până la românii din afara graniţelor şi la ţările Uniunii Europene.
Deci, avem o reformă a învăţământului pe măsură: schimbări continue, semidocţi şi needucaţi. Acum ar fi momentul adevăratelor manuale alternative, eventual postate pe Internet, sau al şcolilor private care să contracareze spălarea creierelor sau incompetenţa oficială. Cunoaşterea înseamnă putere, a zis Francis Bacon. Sau trebuie să ne complacem la nesfârşit în ipostaza de ţară de căpşunari şi baby-sitteri închinători numai la euroi, mică, slab dezvoltată şi care îşi cerşeşte un loc în Europa?

Adrian Gagiu

***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren