Cu ajutorul lui, Netanyahu a devenit, în 1996, premierul Israelului. A rostit, la un moment dat, celebra frază: „Între un prost şi un corupt, oamenii vor alege coruptul”.
Tot lui îi aparţine şi certitudinea din titul acestei opinii de rezervă. Îl caracterizează discreţia. Discreţia? Ce-i aia? Într-o lume în care amantele fac politică de stat, iar proştii nu-şi pot disciplina entuziasmele partizane nici măcar în timpul şedinţelor solemne ale Parlamentului, discreţia e o boală ruşinoasă, un handicap la vedere.
Poate că tocmai acesta e punctul în care Finkelstein se rupe definitiv de scena politică românească. E greu să fii discret într-o menajerie. Cu o vorbă banală, dacă n-ar exista, omul ar fi trebuit inventat. Inventat de Partidul Democrat şi de palatul Cotroceni.
Tăriceanu a început să semene a om politic. Tăriceanu a ajuns, în ultima vreme, să-l contrazică pe Băsescu. Mai mult, să-l pună în dificultate. Să discute despre teme pe care Băsescu avea impresia că le inventase el la Golden Blitz. A refuza să fii ţinta flegmelor lui Traian Băsescu a născut răni adînci în sensibilitatea unor oameni ca Boc, Videanu sau Blaga.
Orban e un individ care „consumă” exagerat, doar aşa explicîndu-se ieşirile periodice împotriva preşedintelui, Crin Antonescu vrea pur si simplu să iasă în faţă, alţi vreo doi, trei liberali nu prea ştiu despre ce vorbesc atunci cînd neagă buna respiraţie a Alianţei ori deraierile Cotrocenilor, dar – totuşi! – chiar şi Tăriceanu? Şi pentru că Tăriceanu are dreptate, tupeu şi o siguranţă periculoasă, democraţii încearcă să-l ridiculizeze amintind că are unul, doi, trei sau patru consilieri.
Berceanu a încercat chiar să ne facă să credem că, fără consilieri, Tăriceanu n-ar fi nimic. Că e, oricum, doar un „simplu purtător de partitură”. Nu intru în glumiţele antisemite făcute de acelaşi ministru spălăcit, în ideea că ideologia României Mari a născut o stare de spirit care grohăie la asemenea poante. E, de fapt, un mod jalnic de a-l apăra pe preşedinte.
O formă penibilă de a arunca pe piaţă ideea că premierul României nu gândeşte. Dacă ar fi să credem cîteva ziare apropiate preşedintelui şi de-am lua în seamă zâmbetul verde şi strâmb al pediştilor, e o ruşine, pentru un om de stat, să aibă consilieri. Lângă Traian Băsescu n-a rezistat nimeni. Controcenii par un focar de infecţie, cîtă vreme, pe rând, dar fără să rateze momentul, toţi consilierii preşedintelui s-au retras din motive de sănătate. Rămas singur, Băsescu a trebuit să gândească singur.
Unde s-a ajuns, se vede. O simţim. Suntem într-o stare de confuzie ca după o boală psihică. Mai avem totuşi o şansă. Vă rog, vă implor: Nu-l mai lăsaţi pe Băsescu să gândească singur!
Miron Beteg
