13. mai 2010 06:34; Reactualizat la: 13.05.2010 06:34


Să avortaţi bine!

Andreea Paul-Vass Andreea Paul-Vass
Andreea Paul-Vass, consilierul economic al premierului Boc, încă nu e mamă. Însă când va deveni, va primi şi ea o indemnizaţie lunară de creştere a copilului de 800 de lei, dacă guvernul va decide să taie concediul maternal de 85% din salar.(39 comentarii)

Să fim imparţiali, orice partid era la putere, era obligat de FMI să reducă deficitul bugetar. Însă nu e totuna cum o faci. Bugetarii anunţă proteste pentru că li se taie 25% din salar iar pensionarii pentru că li se taie 15% din venitul lunar. Ce să facă însă atunci mamele la care li se taie cu până la 80% din plata concediului maternal? Fiindcă reducerea de la 4.000 de lei la 800 de lei aceasta înseamnă. Sigur că nu toate mamele primesc indemnizaţie de 4.000 de lei. Dar şi pentru cele care au drept la indemnizaţie de 2.000 de lei reducerea până la 800 de lei e de 60%! Şi atunci unde e echitatea socială? Fiindcă iată că multe proaspete mămici şi-ar dori să li se reducă plata concediului cu doar 25%, adică procentul atât de înspăimântător pentru destui bugetari. La urma urmei, nu se va lovi în natalitate, ci doar în calitatea ei.

Fiindcă nu vor fi afectate aşa-zisele mame care nasc pe bandă rulantă, fără nicio grijă pentru viitorul odraselelor, furnizând astfel generaţia următoare de paraziţi ai societăţii. Această măsură loveşte tocmai în mamele care s-au străduit să se califice şcolar şi profesional, şi care s-au abţinut să nască până au atins un venit care să asigure copilului condiţii fireşti de creştere şi dezvoltare. Practic, sunt lovite mamele care dau plus-valoare societăţii, care doresc să-şi crească pruncii astfel ca ei să devină viitori piloni ai societăţii şi, în ultimă instanţă, contribuabili de nădejde.

Mai mult, măsura care anulează o lege are şi un caracter retroactiv, fiindcă prinde pe picior greşit tinerele care au decis să conceapă bazându-se pe un venit dealtfel clar meritat. Îşi permit însă gravidele grijulii să meargă să protesteze la palatele Victoria şi Cotroceni?

Bine, hai să fim de acord că ţara e pe muchia prăpastiei şi nu îşi permite să plătească decât fix 800 de lei concediul maternal, indiferent de salarul de bază şi impozitele plătite de mamă. Însă atunci să se reducă la 800 de lei orice concediu de bugetar, fie că-i director de instituţie, de companie de stat sau de guvern.

C.H.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
Maurul Boc
„Maurul şi-a făcut datoria. Maurul poate să plece”. mai multe »
Taxa auto si capra vecinului
Problema cu noua taxă de poluare seamănă foarte mult cu povestea „caprei vecinului”. mai multe »
Front contra scumpirii carburantilor
„Am căutat taxele incluse în benzină de la 1 ianuarie 2012. Acciza este de 467 euro/tonă. Taxa de drum este de 125 [...] mai multe »
Dreptul comunicatului
Deontologic vorbind, dreptul la replică este o formă esenţială de reparare a prejudiciului adus. mai multe »
De ce arde Primaria gazul de pomana?
Trăim într-o lume în care toată lumea e speriată de reducerea resurselor de combustibili la nivel planetar și, [...] mai multe »
OTL si-a ratat hartile
Un vechi cititor al Jurnalului bihorean ne-a semnalat o eroare a celor de la societatea locală de transport. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou