Acum, bunicii beau doar materia aceea, prima substanta (componenta a vietii), a carei formula chimica n-o pricepe prea bine savantul politic, domnul Adrian Severin… Ele si ei, bunicile si bunicii, au ramas la stadiul cunoasterii poeziei, cam pe la St. O. Iosif, poetul milos, cel ce si-a lasat sotia, tot poeta, sa fuga cu Dimitrie Anghel, tot poet. Sa dam un exemplu stiut si priceput de toata lumea: „Vine, vine primavara, / Se asterne-n toata tara / Floricele pe câmpii, / Hai sa le-adunam, copii”. Acum asta e, sa ne jucam, as zice, de-a interneturile… Trebuie sa precizez ca Iosif era cineva la vremea lui, „însa vremea s-a schimbat, merge fata la baiat”!
Un june din Craiova, „din banie”, de ce tocmai de acolo, pentru ca junele-juvete are si a avut, de când lumea, minte, dar sa fiu iertat (fie ce-o fi!), mult mai multa îndrazneala tupeu-iala, ci iata-l cum scrie, creeaza, tipareste în placheta lui, asa: „Prin ochiul pisicii / vad în stele sobolani / si soareci albi în luna, / caci în ochiul tau verde si stâng / Si stângaci / toate merg de-a-ndoaselea / adica cu susul în jos / si cu josul în sus / în plus nimic de spus” etc., etc. Nu-i tocmai rau. A învatat el „nitel” de la nenea Mihai, „care sare sapte cai”… Si uite-asa se înmultesc poetii, geometriceste, prozatorii si musai dramaturgii, specie literara mult mai grea, însa daca dai peste un regizor-mate-fripte îti croiesi o viata babana, nu-i asa…?!
Însa pâna în capat si-n vreme, care va sa zica, nici cu piatra de cap, nici cu capul de piatra… Sa nu disperam, întrucât „Creste, creste iarba verde, / Ciocârlia-n nori se pierde, / Mieii zburda pe câmpii, / Haideti sa-i vedem, copii”…! De unde, hai s-o luam pe radacina limbii românesti, latineasca lui Vergiliu s.a.: „Est modus in rebus!”…
Ion Davideanu
