Hernia de caracter a început să-i cauzeze, nu mersului, ci verticalităţii. Cu adevărat dramatic este faptul că nici o clinică din lume nu îi poate sări în ajutor. Tratamentul care este pe cale să i se aplice se cheamă „procedura de suspendare”. Uluitor, nu-i aşa? Cum naiba de s-a ajuns aici, ar putea întreba un mahmur care, după o săptămână încheiată de chef, s-ar trezi, brusc, într-o realitate pe care nu o mai înţelege defel. Mai degrabă aiuritor decât uluitor…
Nici un analist politic nu ar fi putut anticipa, doar în urmă cu şapte zile, căderea liberă a preşedintelui, de la statutul personajului adorat, la acela al insului detestat. Dintr-un bărbat stăpân pe el, care sublinia finalurile unor situaţii bine administrate în folos propriu printr-o hăhăială concluzivă, Traian Băsescu a ajuns să se simtă asemenea unui frustrat – singur şi hăituit, abandonat, cu laşitate şi stil, de centurionii democraţi. Învăluit într-o tăcere defensivă, fugar anxios, profitând asemenea unei sepii de cerneala deversată pentru ca rechinii să-i piarză urma, fostul marinar trăieşte o neverosimilă revelaţie: iată ce războinic semeţ s-a ivit dintr-un mus cu care, până mai ieri, ştergea puntea vasului, într-un exerciţiu umilitor de căprărie politică! Tăriceanu a decis să-l înfrunte! S-a săturat s-o încaseze. Băsescu a fost surprins cu garda jos, tocmai când lansa asupra adversarului-aliat (!?) un atac ce se dorea a fi devastator.
În doar câteva zile, PD a pierdut tot avansul obţinut cu trudă şi chivernisit cu viclenie, în detrimentul liberalilor. Doi ani de manevre câştigătoare au fost anihilaţi printr-un gest greşit calculat. Unde se află viciul de strategie? Cred că lucrurile sunt simple. Ştiţi, fireşte, refrenul acela, cântat apodictic de bărbaţi şi femei, în solidaritatea unei alcoolemii derapate în înţelepciuni retrospective: „Femeia te ridică, femeia te coboară”… Ei bine, acest cric cu totul voluptos i-a cauzat primului dintre aleşii neamului. Hernia de caracter a fost declanşată de o inadmisibilă încredere în femeia blondă, lăsată liber, să facă politică, dincolo de perimetrul saltelei. Traian Băsescu a exersat în siajul a ceea ce s-a dorit a fi „preşedintele jucător”, un comportament tulburător şi agresiv de playboy. Totul a mers ca uns, câtă vreme românul de rând practică dexter o etică relativistă, apreciind succesele unui fustangiu, gata oricând să se laude, la o bere, cu femeile bifate în carneţelul cu trofee. O mai ţineţi minte pe Stana Anghelescu? Consilieră la început de mandat prezidenţial, a fost obligată să-şi dea demisia, după care dl. Anghelescu s-a sinucis. Elena Udrea, posesoarea unui alt soţ controversat, a fost şi ea consilieră, chiar dacă Robert Turcescu a deconspirat-o ca fiind stupidă. Dar scena aceea, din vara anului trecut, cu dănţăuşul de la Cotroceni adiat de fustele unei ţigănci, pe o terasă de Litoral, vă mai stârneşte vreo amintire?
Toate aceste episoade au construit imaginea unui personaj decomplexat, pentru care exerciţiul virilităţilor de trotuar a precumpănit asupra protocolului auster, de şef al statului. A păţit-o când se credea stăpân pe situaţie, regizând un atac la premier prin uzul frivol al unui decolteu. Dumnezeu s-a simţit, dintr-o dată, ofensat. Nu ştiu de ce, căci, nu-i aşa?, încurcate sunt căile Domnului…
Cine conduce, aşadar, România. Vă mai amintiţi zicerea: „Minţiţi poporul cu Televizorul”? Ea poate fi, acum, reformulată – „Conduceţi poporul, cu Televizorul”. Agenda media ţine loc de politici publice. Pe cât de spectaculos, pe atât de caraghios.
Florin Ardelean
