S-a ajuns până acolo încât un cunoscut pesedist, prea inteligent pentru a se bate pentru vreo funcţie de conducere, l-a lăudat, imediat după realegerea lui Geoană în funcţia de preşedinte, pe… Ioan Rus, pentru modul în care a reuşit să pună partidul pe picioare. Să-l reformeze. Să-l întinerească. Niciodată înainte mintea cea mai lucidă, dar şi cea mai perversă a social-democraţilor, Vasile Dâncu, n-a folosit atât de des pronumele personal „noi” precum acuma. În talk-show-uri, în scurte interviuri, în intervenţiile de la Congres.
Până şi nostalgicii, până şi durii partidului au priceput că dacă nu vor să dispară definitiv din politica românească sunt obligaţi să folosească un puternic accent ardelenesc atunci când vor vorbi de protecţie socială ori de revenirea la guvernare. Ion Iliescu s-a mulţumit cu bulzul ideologic ce i-a fost azvârlit, la un soi de Târg al fetelor de la Căpâlna, nu doar acceptând funcţia de preşedinte de onoare, ci explicându-şi greşelile din trecut, delicateţea în faţa corupţiei şi pornirea lui spre iertare, care se revarsă şi asupra celor care l-au transformat, la penultimul Congres, într-o biată cârpă cu care au curăţat de firimituri, resturi de ceapă şi urme de slană masa prezidiului la care s-a ales, atunci, Mircea Geoană. Până şi Mitrea, poate omul cel mai temut în PSD, care a scăpat acum doi ani doar pentru că grupul de la Cluj avea nevoie de el pentru anihilarea lui Năstase, a dat-o pe răbdare şi tutun, acceptându-şi înfrângerea şi spunând lucruri atât de aşezate, atât de ardeleneşti, încât chiar Dâncu l-a lăudat pentru modul în care înţelege „noile realităţi ale partidului”. Ardelenii fac lucrurile încet, dar temeinic. Rus & Co. au avut, s-o recunoaştem, destulă răbdare cu Mitrea: o debarcare începută în 2005 au sfârşit-o în 2006!
Obişnuit cu bisturiul, practicând delicateţea unui topor educat, doar Sorin Oprescu a încercat o variantă mai violentă, o metodă, în termenii lui vorbind, puternic invazivă. Adresându-se Congresului, Sorin Oprescu semăna cu un chirurg panicat ce încearcă să resusciteze un cadavru în putrefacţie. Din chirurg s-a transformat în medic legist. Discursul lui a fost bun doar pentru a pricepe din ce cauză a murit, duminică, PSD ca partid de opoziţie. Apoi şi-a dat demisia din funcţia de şef al organizaţiei Bucureşti, parcă doar pentru a-i permite lui Mircea Geoană să conducă direct şi pesediştii Capitalei. Era limpede că Rus, cu vorba lui aşezată şi privirea de şarpe sătul, nu-l putea lăsa să iasă prea mult în faţă pe Vanghelie, individ căruia, la Cluj, nu i s-ar încredinţa probabil nici lipirea afişelor pentru partid, de teamă că ar putea folosi prenadezul doar ca să-i aspire mirosul dintr-o pungă de un leu.
Artist al debusolării electorale, Vasile Dâncu a lăsat să se înţeleagă că mârâiala PSD va trebui îndreptată spre Guvernul Tăriceanu, şi nu către preşedinte. Proiectul de buget pentru anul viitor e cel mai bun prilej. Stolojeniştii sunt incontrolabili, democraţii fac jocuri de culise pe care nici Băsescu nu le mai înţelege. În atari condiţii un partid inexistent, Partidul Conservator, intră minereşte în cabinetul primului-ministru pentru a „negocia” susţinerea parlamentară. E limpede că şandramaua liberală se clatină tot mai serios. Din ianuarie, februarie, un PSD reformat, „curăţat”, ras, tuns, frezat, se va simţi obligat, în numele binelui naţional, să participe la guvernare. Liberalilor le putem pune cruce. Şi-au pus-o, de fapt, singuri. Cimitirul liberal va fi al doilea, ca haz, după Cimitirul vesel din Săpânţa. Distracţia cu ăştilalţi va începe iar din momentul în care Stolojan îi va lua locul lui Boc. Aştept circul ăsta cu nerăbdare. Până atunci, promit să-mi văd doar de ale mele. Cuminte. Aşezat. Ardeleneşte.
Miron Beteg
