Poate ne-a smintit, iremediabil, tradiţia pitirii după cireş. E mult mai uşor să adopţi politica struţească decât să dai piept cu inamicii camuflaţi în colegi de pahar sau cu ţoapele versatile deghizate în habotnice. Într-o scrisoare pe care i-o trimitea Monicăi Lovinescu acum aproape 40 de ani, referitoare la încremenirea românităţii în preajma deceniului al optulea, Virgil Ierunca radiografia astfel starea morală a poporului: „Nimic. Vânt, ploaie şi români”. Câţiva ani mai târziu, asumându-şi riscul de a nu mai putea publica vreodată, Ana Blandiana spunea ceva similar, şi anume că formăm „un popor vegetal”. Pe şleau, ceea ce ne caracterizează cel mai bine e moleşeala prelungă, fatalmente tatuată în gene.
Pentru cine are curiozitatea (sau chiar masochismul, având în vedere că „senzaţionalul” a devenit sinonim cu vulgarul şi indiscreţia) de a urmări ştirile mitraliate de către media româneşti, surprinzătoare sunt nu atât bârfele cu pretenţii informative ori faptele de corupţie puse în cârca lumpen-politicienilor de Dâmboviţa, cât indiferenţele senine ale receptorilor sau ale celor care, în virtutea funcţiei lor, ar trebui să reacţioneze prompt. Se vorbeşte, zilele acestea, despre perpetuarea cutumei de a oferi „atenţii” comisiilor de examinare de la bacalaureat sau testele naţionale, cu aceeaşi inocenţă şi naturaleţe cu care s-ar anunţa că Gina Pistol (straşnic nume!) s-a hotărât să-şi reînnoiască silicoanele. Reacţionează cineva? E vreun director de liceu demis? Nu. Într-un alt registru, la fel de nociv, constaţi că sub curajosul pseudonim Alcibiade, C.V. Tudor atacă inimaginabil orice opozant politic, în fiţuica numită – scandalos pentru un om cu un minim fior naţionalist – „România mare”. Acolo se adună săptămânal toate dejecţiile şi umorile unui ins – printre altele, vicepreşedinte al Senatului României! – care nu se sfieşte să apară la televizor cu Biblia sub braţ. Se autosesizează Clubul Român de Presă? Se sancţionează cumva aceste false pamflete, aflate la limita dintre scuipat şi calomnie? Nu.
Se trimit la nivel înalt bileţele pentru intervenţii în justiţie, ziariştii sunt înjuraţi ca la uşa cortului, dosarele penale devin evanescente, Gigi Becali îşi alege agenţi electorali din rândul preoţimii, la OTV se fac, noapte de noapte, necroloage joviale. Există vreo reacţie la toate acestea? Fireşte că nu.
Calmul aproape mesianic în care se complac atât râul, cât şi ramul, nu e deocamdată vindecabil. Partea bună e că avem mereu câte o explicaţie care să ne facă digerabilă indiferenţa. De exemplu, acum ne e cald. Vara ne amorţeşte, evident, viteza de reacţie. Până la urmă, să fim oneşti: la 35 de grade Celsius, îţi mai arde de rechizitorii, de bune maniere, de şters praful ori de smuls buruieni? Nu merge, mai bine, o bere rece?
Dan-Liviu Boeriu
