Conform „arhitectului” său, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing, acest Tratat de la Lisabona dintre liderii UE e similar cu proiectul Constituţiei, doar formatul a fost modificat pentru evitarea referendumurilor.
D’Estaing declară în „Le Monde” că „propunerile instituţionale din Tratatul constituţional se regăsesc în totalitate în Tratatul de la Lisabona, doar că sunt în altă ordine. În fond, modificările au rolul evitării unui referendum, pentru că există mai multe articole, iar conceptele constituţionale au fost eliminate”. Ce să mai comentezi? Acest distins domn e foarte explicit. Respectabilii boşi de la Bruxelles (deci şi boşii noştri, după 1 ianuarie 2007) ne cam iau de proşti şi probabil au dreptate. Părintele Constituţiei Europei ne spune în faţă că părerea noastră nu mai contează. Iar dacă subiectul ni se pare plictisitor sau nesemnificativ, fiind mai preocupaţi de punerea murăturilor sau de cutare meci, d’Estaing chiar are dreptate.
În Marea Britanie şi Danemarca au apărut solicitări pentru organizarea de referendumuri pentru adoptarea noii forme a Tratatului european, dar guvernele respective le resping cu motivul că Tratatul e diferit de Constituţia respinsă de alegătorii francezi şi olandezi în 2005. Probabil guvernanţii respectivi n-au citit declaraţiile contrare ale lui d’Estaing din „Le Monde”.
Ne interesează ce prevede noua Constituţie supra-statală a Europei? Printre altele, dreptul exclusiv de decizie al Bruxelles-ului în sectoare cheie ale statelor membre: politica vamală, regulile de concurenţă de pe pieţele respective, politica monetară (pentru statele din zona euro) şi politica comercială. Politica externă a statelor membre va fi decisă în mare parte de Înaltul Reprezentant pentru politică externă, adică de ministrul de externe al Europei. Criteriile de desemnare a acestuia nu au fost încă definite.
UE va avea şi preşedinte, ca orice stat ce se respectă. Printre altele, preşedintele Consiliului Europei va reprezenta UE pe scena mondială şi va fi ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate (deci nu semestrial şi prin rotaţie ca acum), nu de către alegătorii europeni, adică de noi, ci de către liderii europeni. Dar nu vă impacientaţi: dacă cumva mai aveţi vreo obiecţie sau vă simţiţi marginalizaţi de această Constituţie democratică a unui super-stat democratic, veţi putea introduce iniţiative legislative în calitate de cetăţeni europeni. Totul e să adunaţi un milion de semnături. Simplu, nu?
Poate or şti ceva cei care, ca dizidentul antisovietic Vladimir Bukovsky, acum trăitor la Londra, compară UE cu URSS din cauza birocraţiei şi arbitrariului ei. De pildă, prin articolul 12, capitolul 5 din Protocolul despre Privilegii şi Imunităţi al UE, întregul personal guvernamental european are imunitate totală, pe viaţă, pentru toate actele şi angajamentele semnate sau realizate, inclusiv poliţia europeană Europol şi viitoarea armată europeană. Clădirile, înregistrările şi arhivele UE sunt inviolabile şi nu pot fi cunoscute sau inspectate de public. Pentru ce toate astea?
