Nevoia noastră de dimensiune eroică ne aruncă, tot mai des, în penibil. Cu
cât devenim mai împiedicaţi, mai inutili şi mai neputincioşi, „ne trage” dorul
catafalcurilor eroice. Catafalcurilor tricolore. Vedem eroi acolo unde nu sunt
decât indivizi obosiţi. Identificăm mesageri divini în iaurgii agramaţi. O întâmplare
banală: un individ inconştient conduce cu viteză, la un moment dat pierde controlul
volanului, iar maşina se face praf.
El şi soţia mor pe loc, în timp ce o puştioaică de 14 ani ajunge în stare foarte
gravă la spital. Totul ar intra într-un comunicat sec al Poliţiei despre victimele
vitezei pe şosele. Cum la volan se afla însă lt. col. Bălan, comandantul „Dragonilor
Transilvani” din Irak, întâmplarea a fost privită ca o faptă de arme, deşi nu
există, din câte ştiu eu, nici un război în apropierea Focşanilor. Tot respectul
pentru cele şase luni petrecute de lt. col. Bălan în Irak.
Dar conducând maşina personală, după întoarcerea din misiune, el s-a transformat
într-un individ care şi-a ucis – repet – cu inconştienţă soţia şi şi-a nenorocit
pe viaţă fetiţa. Ziarele s-au grăbit să dea titluri cât mai lacrimogene. Televiziunile
l-au transformat într-un erou. Înmormântarea a fost transmisă în direct. Nu,
moartea lt. col. Bălan n-a avut nimic eroic în ea. Doar un dram de oboseală
şi multă, multă nesăbuinţă.
*
În orice împrejurări, moartea se vinde bine. Tot moartea poate cumpăra şi capital
politic. Rar mi-a fost dat să simt atâta silă câtă am adunat aflând că un parc
din nu ştiu ce orăşel moldav a fost rebotezat „Larisa Chelaru”. E vorba de fetiţa
din Iaşi violată şi ucisă de un vecin, al cărei tată s-a sinucis văzând că procesul
trenează.
Sunt de părere că Robert Ciobanu, criminalul, merita un glonţ în cap chiar
în sala de judecată, oricât de neeuropeană ar fi această afirmaţie. Însă mult
mai condamnabilă e rapiditatea patetică, scârboasă, cu care a acţionat respectivul
primar. Precizia electorală cu care a încercat – şi poate chiar a reuşit – să
impresioneze electoral câteva babe lăcrămoase şi nişte gospodine oripilate de
cele ce se întâmplă în lume.
Meschinăriile politice parcă şi-au pierdut de tot graniţele în ţara asta. Criminalul
a fost condamnat la 20 ani de închisoare. Tatăl Larisei s-a sinucis. Dar cu
respectivul primar ce naiba facem? De ticăloşiile legale, de nemerniciile cu
aprobare de la Poliţie cum scăpăm?
*
Mel Gibson, după mai multe pahare de whisky, s-a luat la harţă cu poliţiştii
şi a făcut şi oarecari remarci antisemite. Deja internetul e plin de proteste,
iar o grămadă de organizaţii evreieşti din lumea întreagă s-au declarat nemulţumite
de scuzele pe care a doua zi şi le-a cerut actorul. Că Mel Gibson a dat-o rău
cu bâta în baltă e de tot limpede.
Se vorbeşte deja chiar de un boicot la Hollywood. Mă întreb însă ce s-ar fi
întâmplat dacă Braveheart ar fi făcut remarci antipoloneze, antiitaliene, anticatolice
sau antiortodoxe. Ieşea acelaşi circ? Nu pot să nu-mi amintesc de cântăreaţa
care a declarat că se pişă în capul Papei, şi s-au găsit destui care să o apere.
Şi nici de războiul caricaturilor cu Mahomed în care s-a adus în discuţie libertatea
de exprimare. De ce e mai puţin grav să înjuri Islamul decât să înjuri Israelul?
E, până la capăt, o simplă întrebare…
Calin Corpas
