Partidul Democrat trăieşte, de ceva vreme, în aura spectaculoasă a predestinării. Este, evident, cel mai bine cotat partid în sondaje, geme de notabilităţi, şi-a şlefuit limba de lemn până la a face ca vorbitorilor partidului să le plesnească măselele. Aparenţa spilcuită a mai-marilor pedişti e o strategie de a recâştiga, şmechereşte, acea parte a electoratului care tresărea înfiorată ori de câte ori junele prim al politichiei româneşti, Petre Roman, găsea de cuviinţă să arate gospodinelor neconsolate celebrul pulovăr roşu. Vicepreşedinţii pedişti sunt atenţi la metafore, la litote, la acorduri, dar o mai şi dau în bară când vor să epateze folosind graiul lui Cezar. Nu-i nicio problemă. Electoratul nu ştie treaba asta. Însă, pentru el, orice cuvânt străin rotunjit solemn de către un domn din linia întâi e dovada vie că ne conduc minţi luminate şi, cum altfel, caractere tari.
PD-ul, acest fesenism convertit la democraţie, îşi parcurge drumul cu o seninătate care i-ar face invidioşi şi pe cei mai fioroşi traseişti politici. Cu numai 5 luni în urmă, folosind o retorică a indignării fără batistă, PD-ul a trâmbiţat pe toate canalele că, spre deosebire de mai-vechii lor amici liberali, nu se vor ralia odioasei alianţe care urma să-l debarce pe Traian Băsescu. Am înţeles, atunci, demersul lor. În continuare cred că, pentru PNL, acceptarea acelui troc murdar a fost primul pas către moartea lentă, dar sigură. Mi-am spus, în legătură cu PD: iată!, în sfârşit, un partid care spune un „nu” hotărât oricărui parteneriat cu PSD-ul. Se pare, însă, că m-am pripit. Iminenta moţiune de cenzură depusă de PSD va fi susţinută, fără dubii, de către parlamentarii PD. Acum nu le mai e greaţă unor alde Boc, Videanu să anunţe că dau mâna cu Hrebenciuc ori Ponta. Le-a trecut dispreţul pentru figurile solare ale fostului partid-stat. Ba chiar au ajuns să le iubească, pe furiş.
O altă mostră de inconsecvenţă vecină cu ipocrizia este decizia aceluiaşi PD de a nu vrea să formeze Guvernul, în cazul în care moţiunea de cenzură reuşeşte. E ca şi cum te-ai plânge că ai un şef imbecil, iar în momentul în care ţi se oferă să preiei postul acestuia, te eschivezi strategic. PD-ul a adoptat, în această chestiune, poziţia unui ONG isteric, uitând că scopul oricărui partid politic e acela de a exercita puterea. Refuzul de a participa la o nouă guvernare, după ce anterioara îşi va fi dat obştescul sfârşit, e modalitatea prin care PD arată că importante nu sunt priorităţile naţionale de care face atâta caz, la nevoie chiar şi cu două lacrimi în colţul ochiului, ci dospirea diformă a procentelor în sondaje.
PD trăieşte pe picior mare. Şi asta nici n-ar fi atât de grav. Însă intenţia acestei aripi reformatoare a mereu actualului FSN de a se instala, cu superbie, în rolul de campioană a cinstei, corectitudinii şi preocupării pentru ţărişoară e de-a binelea sinistră.
Dan-Liviu Boeriu
