Se spune ca însusi Mihail Sadoveanu, prieten si admirator al lui George, l-ar fi „mustrat” pe Georgele raspunzator de „boacana”… Cu Sadoveanu, marele liric umorist, „vesel si trist”, era nelipsit de la vânatorile din Delta si din munti, ba chiar din tinuturile lui Odobescu, caci si oraliceste, nu numai în stihuri, Topîrceanu era hâtru: din „hudra” pustii, nu-i scapa nimic!… În volumul „Migdale amare” apare minunatia experientelor vânatoresti, în poemul „La vânatoare”, alcatuit din cele patru parti: Decorul, Un iepure, Masa si
La întoarcere, unde staruie lumini si umbre imprevizibile, cu totul surprinzatoare: „Scurt mohorul a fosnit… / Si spre neagra aratura / Într-o clipa s-a ivit / Un magar-miniatura!”.
Adica, acesta era iepurasul care „Alungat ca de furtuna, / Cu picioare de lacusta, / Se destinde si s-aduna / Peste-o miriste îngusta”. Ce sa ne mai omorâm cu povestile vânatoresti, ca acestea sunt nemaipomenite precum toate „povestile adevarate”. La masa asezati, toti parca au plecat de acasa cu un singur mare scop: „E si frig si toti îngheata… / Si din când în când nu strica, / Începând de dimineata, / Câte-un strop de sacarica…”. Dar „Balada popii din Rudeni” întrece toate plasmuirile topîrceniene: „Si cu plosca ridicata, / Zugravit pe cerul gol, / Popa capata deodata / Maretie de simbol”.
oftim un pictor si consacrat, si celebru!… Dar George Topîrceanu era poet si pentru faptul ca stia si se lasa sa fie îndragostit: poetesa Otilia Cazimir, importanta si azi pentru lumea copiilor („pâna la vârsta de sapte ani, toti copiii sunt genii”, i-ar fi zis Jean-Jacques Rousseau unei marchize!), a fost amanta „credincioasa” a poetului. Ca doamna Topîrceanu, femeie simpla, l-ar fi îndemnat, sfatuit, într-o anume zi, întâmplare nemaipomenita în lumea femeilor, s-o paraseasca, întrucât ea nu are „instructie” precum Otilia…
Bineînteles, toti umoristii adevarati dispun de multa minte, poetul nostru a ramas locului sigur, desi nu un loc asijderea de „fierbinte”…
ie toata lumea ca amantia alunga foarte mult la suta din banalitatile domestice. Este foarte greu sa suporti sa-ti sufle, neîncetat, mâta sub nas!…
Toti avem inima simtitoare: „Cine-ar putea sa spuna / Câti secoli au trecut / De-o luna, / De când nu te-am vazut?”!… Sa fim pe pace. Ceea ce pare imposibil, daca „iubim” si pe alte uliti.
Ion Davideanu
