Ne lipseşte ataşamentul. Suntem victime, cum ar spune criticul, „ale improvizaţiei şi absurdului”, precum capriciul feminin, într-o relaţie pasageră. Înşurubarea într-o poziţie socială, aducătoare de mari foloase, a determinat cvasitotalitatea oamenilor politici să aleagă interesul în dauna flagrantă a doctrinei. Veţi spune că este o meteahnă veche de 17 ani. Aş! Mai adăugaţi un veac şi trei decenii, pentru a avea imaginea sinoptică a ciolaniadei. Suntem un popor rarisim, nu pentru Ana meşterului Manole, pentru mioriţa vorbitoare şi, mai recent, graţie găinilor care nasc pui vii. Faima ne vine din nestatornicie. Nu este locul aici şi acum pentru a dezvolta o exegeză istorică şi nici o prolegomene a ideii de trădare la valahi, dar noua lege, cu numărul 246/2006, în uz din vinerea ce-a trecut, cu privire la statutul aleşilor locali, ne face în bună măsură să ne bucurăm ca nişte proşti. Nu! Sunt convins de faptul că viaţa politică autohtonă nu va fi cu nimic mai curată, iar conştiinţa în rut a alesului local nu va suferi metamorfoze spectaculoase. Ataşamentul la doctrină nu o să crească. În schimb, se va petrece un alt fenomen, cât se poate de grav: fidelitatea ca slugărnicie sadea. Îl explicăm, numaidecât…
… Era deranjant, numa’ ce-i drept, vânzoleala unora, dintr-un caiac politic într-o altă canoe – mereu cam aceiaşi ipochimeni, inşi sau dame cununaţi şi măritate cu anumite funcţii publice, primari care au revelaţii instant cu privire la destinul ce-i păstoreşte sub vremuri, consilieri abonaţi cu caracter sezonier la agenţii de turism cu siglă electorală. Numai că marii vinovaţi nu sunt eternii traseişti, ci grav e faptul că un astfel de sindrom a fost încurajat şi chiar patentat. Prostituatele ar şoma, după care s-ar recicla moral cât ai zice „peşte” în cazul în care n-ar avea piaţă pentru desfacerea mărfii. La fel, „prostituatele” politice şi din administraţia publică şi-ar fi pierdut demult menirea în cazul în care licheaua, în loc să fie primită în alt partid cu surle şi tobe, ar fi primit cuvenitul picior în cur. Dar s-a petrecut cam ca în mitul fiului risipitor. În locul scatoalcei, jigodia de context a primit o friptană din viţelul cel gras, tăiat la ceas de alegeri.
Totul s-a petrecut ca în cazul unui proces natural, de genul fluxului şi refluxului. Un partid ajuns la putere s-a văzut imediat asaltat de cameleoni carismatici, gureşi, dacă nu de-a dreptul exponenţiali, după care, în momentul decontului, survenit în clipa pierderii puterii, a urmat cauzal, chiar legic, refluxul. Apostaţii de ieri au ajuns să recidiveze. Argumentele nu au lipsit nicicând, angajamentele au fost rostite, în lacrimi şi jurăminte, sub balconul serenadelor partinice. Noi amoruri fatale şi neprotejate se legau pentru durata unui ciclu de patru ani! Acum, pare să se fi gătat. Da’ de unde! Nu am făcut decât să schimbăm un rău cu altul. Alesul local a ajuns un biet iobag! El trebuie să tragă pe moşia partidului, să presteze munci şi să efectueze misiuni, într-o veselie neştirbită. Conştiinţa lui nu mai contează. Ai mişcat în front, eşti ejectat! Aleşii locali nu sunt decât umbrele unor indivizi castraţi, de pe nişte liste de candidaţi. Eunuci în folosul bonzilor discreţionari. Tocmai s-a umplut ţara de estropiaţi. Fără să fi crescut la hectar, cum s-ar fi cuvenit, numărul tenorilor. În schimb, e o pululaţie de slugi!…
Florin Ardelean
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
