5. martie 2007 15:19; Reactualizat la: 5.03.2007 15:19


Un model de succes

Corina are succes. Cariera ei e de invidiat şi e în plin avânt. La 28 de ani e master în drept internaţional şi „local area sales manager”. Conduce un Seat luat în leasing şi poartă numai costume de marcă. Cu pantaloni, ca să le arate clienţilor că e o profesionistă, nu o prostituată.

 (1 comentariu)

Poartă ochelari şi zâmbeşte suficient de puţin cât să i se ştie de frică şi suficient de mult cât e indicat în tehnicile de marketing. Pentru că e o persoană dinamică şi perfecţionistă, după masterat s-a înscris la doctorat în management. Dacă nu urcă în firmă nu e bine pentru cariera ei. Iar Corina e ambiţioasă, rezistentă la stres, „team spirit oriented” şi conştientă de valoarea şi drepturile ei. Cum scrie în CV. Să ştie toţi cu cine au de a face.
Zilele astea a sunat-o una, Mihaela, care a trecut de asistenta manager zicând că a fost colegă în liceu cu Corina.

Cică se organizează întâlnirea de zece ani. Ce pierdere de vreme! Să-i revadă pe acei pierde-vară şi pe profii care o stresau cu materii inutile (geografie, istorie, română şi alte prostii). Cum îl chema pe ăla de română? Care i-a zis că ea vorbeşte mai corect englezeşte decât româneşte. Ce fraier. Nu e ăla care predă acum şi la Management? Nu. Nu contează.

O să le trimită un mail că va veni la întâlnire dacă nu se va suprapune cu meetingul pentru local area sales manageri de la Viena. Or să crape de invidie ţoapele alea, care abia câştigă în juma’ de an cât ia ea pe lună. Probabil or să se laude cu familia, copilaşii, grădinăritul şi alte lucruri slabe.

Mihaela aia se îmbrăca mereu aiurea, ce ştiu ele de stil, de modă, de muzică, film, clubbing şi shopping? Dar dacă se duce la întâlnire, cu cine se duce la masa de după? Alea vor veni cu soţii, iar Corina nu e măritată. De Cosmin s-a despărţit de… Cât o fi trecut?

Oricum n-ar fi mers, se vedeau mai mult în weekend, deşi au locuit împreună. Bine că nu şi-a creat obligaţii, să se tot judece cu ex-ul ca Mirela, şefa de la PR. Ce, când ai chef şi timp de distracţie nu te poţi duce într-o sâmbătă într-un club? Dar Corina nu prea mai are timp de când cu masteratul şi doctoratul, vine seara frântă de la firmă şi are de învăţat şi de scris referate.

Când oboseşte prea tare, se uită la televizor şi adoarme cu telecomanda în mână, iar o dată pe săptămână se duce conştiincioasă „la sală”, fiindcă e obsedată că are fundul mare şi asta nu dă bine la imaginea ei de businesswoman.

Apropo, poate la Viena vor fi şi ceva „recruiteri” de resurse umane şi va prinde un post afară. Neapărat. La valoarea ei, n-o să plece la spălat pahare şi veceuri. Sau ca Ioana, care a terminat aici Psihologia şi-i scrie uneori că provizoriu, de patru ani, e baby-sitter.

Occidentalii vor profit, iar Corina li-l poate aduce. Evident, integrată statistic şi perfect în cadrul sistemului. După ce s-a aprovizionat de la hipermarket pe toată săptămâna viitoare, Corina intră seara în apartamentul ei cu trei camere în care o aşteaptă Gigi.

Gigi e un motan (castrat), fiindcă un câine trebuie scos afară şi ea n-are timp. Între timp, afară adie un vânt călduţ, copiii joacă fotbal ţipând veseli, clopotele bat de vecernie, iar păsările ciripesc mai tare şi se urmăresc în perechi, pregătindu-se de cuibărit. Vine primăvara.

Adrian Gagiu


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren