În iunie a avut loc summit-ul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) (China, Rusia, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Kirghizstan). India, Pakistanul, Mongolia şi Iranul deţin statut de observatori, statut refuzat anul trecut Statelor Unite. Putin a proclamat necesitatea apărării intereselor comune ale ţărilor în cauză şi „îmbunătăţirea interacţiunii şi cooperării în domeniul tehnicii militare”. Uzbekistanul, fosta contrapondere americană la influenţa rusă, a început construirea de baze militare ruseşti. Îmbunătăţirea relaţiilor India–Pakistan, având ca mediatori Rusia şi China, devine evidentă. Gigantul rus Gazprom urmează să construiască o conductă care să lege Iranul de India şi Pakistan, iar în program va fi cooptat şi Turkmenistanul. Putin a semnat tratate de cooperare economică, tehnologică şi informativă şi cu Kazahstanul, la rând fiind Afganistanul, Azerbaijanul şi Thailanda. Preşedintele sud-coreean Roh Moo-Hyun e iritat de presiunile Japoniei şi SUA asupra Coreii de Nord (care le-a ameninţat cu rachete) şi a Chinei, spunând că „ar putea lua în calcul o schimbare a politicii externe”.
Tensiunea ruso-ucraineană a dus la decolorarea „revoluţiei portocalii” prin criza politică şi numirea ca premier a candidatului pro-rus, deşi Putin declara că Moscova nu e implicată şi că „speră ca Ucraina să-şi menţină integritatea teritorială”. Georgia, care vrea şi ea în UE şi NATO, e ţinută în şah cu republicile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, regiuni cu gazoducte ce unesc Marea Caspică de Europa. De câteva luni, balanţa comercială a Georgiei se dezechilibrează, Moscova interzicând importul de vinuri din Georgia şi Republica Moldova. Armenia şi Azerbaijanul revin şi ele în sfera rusă de influenţă. Conform lui Putin, „Rusia nu intenţionează să angajeze proiecte energetice alături de parteneri europeni, dacă aceştia nu vin în întâmpinarea ei”. Rusia a anunţat construirea unei baze navale în sudul Siriei, iar unul din marii producători de petrol, Venezuela, importă acum armament rusesc.
După masivul export de democraţie americană călare pe tancuri care a destabilizat pe moment relaţiile internaţionale, fiecare ţară încearcă să se alinieze unuia dintre marii poli de putere militară sau economică, prin care să-şi mărească şansele de supravieţuire în noul peisaj mondial. După ce în anii ’80 cheltuielile militare au scăzut masiv şi chiar se distrusese o parte a arsenalelor nucleare ca urmare a tratatelor de reducere a armamentului strategic, profiturile firmelor de resort şi al marii finanţe erau în scădere. Trebuiau noi pieţe de desfacere care să le satisfacă setea de profit, precum şi noi justificări, una din noile obsesii fiind „securitatea”, pe care se cheltuiesc miliarde din banul public. Dar, vorba lui Benjamin Franklin: „Cei care renunţă la libertăţile fundamentale în schimbul unei securităţi temporare nu merită nici libertate, nici securitate”.
Adrian Gagiu
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
