Schimbarile climatice care afecteaza si România în ultima perioada
par sa fi încetosat mintile acelor oameni care, cica, trebuie sa ne conduca
înspre o viata mai buna; e de ajuns sa ne gândim la „hotarârea”
cu care premierul a valsat în jurul ideii de demisie. Ce unii doar gândesc,
altii înfaptuiesc…
Traim o perioada în care, când vine vorba de politicieni, cetatenii
simplii dau din mâna plictisiti, aratându-le degetul din mijloc.
Dar totusi, s-a întâmplat din nou ceva iesit din comun; as putea
spune si ca un om politic mioritic a reusit performanta sa surprinda.
Surpriza neplacuta pentru Guvern si colegii de partid si coalitie, dar una
destul de placuta pentru români. Mona Musca le-a aratat acestora ca mai
exista speranta în de-ale demnitatii. Evident, gestul onorabil nu este
si nu va fi obligatoriu pentru toti membrii clasei politice. Nicidecum. Vânatorii
de ciolan vor prefera si de acum înainte avantajele multiple ale vietii
de demnitar si de membru de partid cu functie descoperirii unei ramasite de
onoare prin podul prafuit al personalitatii lor!
Una dintre cele mai populare femei din tara noastra (în ciuda ingratei
„slujbe” de politician) se cere afara din PNL. Adica nu doar ca
îl înfrunta pe fata pe dublul ei sef demisionând din fruntea
Ministerului Culturii si dându-i un vot negativ în interiorul partidului,
dar îi mai si înfige pumnalul parasind scaunul de vicepresedinte.
„Câta aroganta!”, ar spune împatimitii functiilor.
Însa, spre dezamagirea (ex-)colegilor, gestul dnei Musca nu e altceva
decât unul de onoare; poate primul demnitar autohton cu reala demnitate
(sa nu uitam, totusi, ca si Traian Basescu a demisionat din Guvernul Ciorbea…).
Daca e sa ne gândim la rece, femeia are dreptate: nu se mai putea sa
ocupe al doilea loc într-un partid în al carui lider actual nu mai
crede sau cu care nu mai este de acord. Sau se putea, dar cum ramânea
cu capul care trebuie tinut sus?
Sa fie o lectie de politica, sau una de omenie cea pe care Mona Musca a predat-o?
Ea pleaca de la cârma unui minister fara ca diverse suspiciuni de coruptie
sa planeze asupra ei. Paraseste o functie importanta dintr-un partid aflat în
coalitia de guvernare fara sa i se fi reprosat dezinteres sau absenta de la
„locul de munca”.
Doamna Musca da impresia ca nici politica nu o intereseaza, ca pe majoritatea
practicantilor ei actuali; s-ar fi dorit, probabil, ceea ce în alte tari
exista de multa vreme: politician de cariera. Un om care, pe lânga împartasirea
anumitor doctrine si idei, doreste realmente sa faca ceva pentru comunitatea
care l-a ales.
Or, daca un membru marcant al unui partid istoric ajunge sa stea pe linia
de demarcatie dintre a mai crede sau nu, asta spune multe…
Majoritatea oamenilor politici (din diverse partide) chestionati despre gestul
Monei Musca au încercat sa micsoreze semnificatia acestuia. Dovada suprema
ca nici prin cap nu le-ar trece sa procedeze la fel. Ce ne trebuie mai mult
pentru a trage concluzia ca suntem „binecuvântati” cu o clasa
politica lipsita de cea mai mica farâma de demnitate si curaj?!
Andrei Sandor
